Lupta cu morile de vânt. Numărul mașinilor diesel din Europa a crescut cu 74%, după izbucnirea scandalului Dieselgate. România, pe primul loc la importuri
Trafic, masini
Numărul autovehiculelor diesel care circulă pe drumurile din Europa a ajuns la 51 de milioane, în creştere cu 74% comparativ cu anul 2016, când a izbucnit scandalul Volkswagen, reiese dintr-o analiză a organizaţiei Transport şi Environment (T&E) de la Bruxelles.
În acest context, România a înregistrat cea mai ridicată rată a importurilor de maşini diesel în regiune, precizează documentul.
“Deşi România se află la mijlocul clasamentului, ţara noastră a înregistrat cea mai mare rată de importuri a dieselurilor poluante în Europa Centrală şi de Est. Acest fapt se datorează taxării precare din ultimii trei ani a maşinilor care emit noxe şi pulberi în suspensie. Pe de altă parte, măsurile administraţiilor locale privind limitarea accesului maşinilor poluante sunt firave, iar impactul dieselurilor asupra calităţii aerului în centrele urbane este semnificativ”, declară Raul Cazan, preşedintele 2Celsius, potrivit Agerpres.
Analiza relevă o creştere cu 18%, în ultimele 12 luni, şi un salt de 74%, din 2016. Realizatorii cercetării susţin că "având în vedere că Volkswagen este încă suspectată că instalează dispozitive de manipulare a emisiilor, numărul real al maşinilor poluatoare ar putea fi mult mai mare".
Calculele se bazează pe date referitoare la vânzările din 2008 până în prezent, precum şi pe date privind emisiile reale din atmosferă.
"Acestea arată că producătorii de maşini continuă să vândă autovehicule diesel poluatoare. Aproape o cincime din acestea sunt în Germania (9,9 milioane), urmată de Franţa (9,8 milioane) şi Marea Britanie (8,5 milioane). Împreună cu Italia, Spania şi Belgia, cele şase ţări reprezintă 81% din flota poluatoare a UE", se menţionează în concluziile analizei de specialitate.
"Principalul motiv pentru creşterea numărului acestor maşini este decizia producătorilor de a-şi maximiza profiturile vânzând în continuare modelele diesel existente în loc de a investi în modele mai curate. Din 2015 când a izbucnit scandalul Dieselgate, primii cinci producători de maşini care au vândut peste două treimi din autovehiculele diesel din UE au înregistrat profituri de peste 140 de miliarde de euro", sunt de părere realizatorii cercetării.
Potrivit sursei citate, Grupul Volkswagen este responsabil pentru mai mult de 20% din maşinile şi dubele diesel din UE (11,6 milioane), Renault-Nissan pentru 8,1 milioane, iar PSA Group pentru 7,2 milioane.
"Este scandalos să vedem cum creşte numărul maşinilor diesel pe drumurile din UE şi cum depăşeşte 50 de milioane. Asta se întâmplă din cauză că producătorii prioritizează profiturile, şi nu sănătatea oamenilor. Decidenţii se fac că nu văd această sursă majoră de poluare a aerului şi refuză să oblige producătorii să facă modele mai curate', spune Florent Grelier, reprezentant al organizaţiei Transport & Environment.
Conform datelor Agenţiei Europene de Mediu, expunerea la oxid de azot, substanţă emisă de motoarele diesel, a cauzat decesul prematur al 79.000 de persoane din 41 de ţări europene, în 2015.
Federaţia Europeană pentru Transport şi Mediu (T&E) are ca scop promovarea şi crearea atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel global, de politici pe domeniul transporturilor, bazate pe principii de dezvoltare sustenabilă. Înfiinţată în anul 1990, T&E reprezintă 58 de organizaţii din 26 de ţări din Europa, în special grupuri de mediu şi militanţi care lucrează pentru politici de transport durabile la nivel naţional, regional şi local.
Entitatea coordonează Coaliţia Internaţională pentru Aviaţie Durabilă (ICSA), care are statutul de observator la Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (ICAO) şi este membră a Coaliţiei pentru Transporturi Navale (CSC), ce deţine statutul de observator în cadrul Organizaţiei Maritime Internaţionale (OMI).
2Celsius (2C) este organizaţie membră a reţelei Transport şi Mediu de la Bruxelles (T&E).
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS