Pariu câștigat de cei care au mizat pe culturile de trandafiri. Cu cât vând un kg de petale
Deși nu sunt foarte populari la noi în țară, trandafirii pentru dulceață reprezintă un pariu câștigat pentru cei care au mizat pe aceste flori.
De exemplu, în Mureș, sute de kilograme de petale parfumate sunt culese în această perioadă, spre bucuria gospodinelor, dar și a micilor întreprinzători. Recolta record de acum, la fel ca în primăvară, va fi folosită pentru a prepara dulceață, dar și uleiuri sau siropuri.
“Recoltarea este manuală, dimineaţa, între ora 5 şi 9. Pălăria, floarea deschisă are 10 grame, care cumulează o sută de flori la kilogramul de petale”, explică un cultivator.
Mii de flori de un roz deosebit colorează un câmp aflat la marginea localităţii Chiheru de Jos, din judeţul Mureş. Pe o suprafaţă de peste un hectar au fost plantaţi trandafiri dintr-un soi adus din Germania.
Lucian Inta, proprietarul plantației: “Excelent pentru dulceaţă, parte distilată, ulei, apă de trandafir. A venit ca o provocare în materie de nou. 21.000 de flori într-o săptămână, e incredibil.”
Zilnic sunt culese până la 18 kilograme de trandafiri, care ajung la micii interprinzatori locali, dar şi la gospodine.
“Se pun petalele de trandafir curăţate de codiţa mică. După ce am frecat petalele cu sare de lămâie, le adăugăm sirop şi lăsăm să fiarbă 40 de minute”, explică o femeie cum se face dulceața.
După o muncă migăloasă, rezultatul este analizat.
Lucia Pascu: ″Îşi păstrează gustul pentru mult timp, este uşor de făcut şi ceva natural. Eu sunt fan trandafir sub orice formă.”
Trandafirii ajung şi în unele restaurante. Şi nu vorbim despre frumoasele flori care pot fi aşezate pe mese. Ci despre apă de trandafiri, folosită pentru a da o aromă deosebită anumitor preparate.
Un kilogram de petale de trandafiri costă aproximativ 50 de lei.
Mai multe despre:
#trandafiri#culturi
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS