Comisia Europeana schimba modul in care se comercializeaza laptele. Jumatate din dozatoare dispar, din 2014
Autoritatile europene sunt tot mai atente la ce fel de lapte cumparam de la dozator. De la 1 ianuarie 2014, aproape jumatate dintre aceste aparate vor disparea de pe piata din Romania, pentru ca nu respecta normele. Informatia este confirmata si de membrii asociatiei din domeniu, care spun ca 40% dintre cei care vand lapte in acest mod nu au ferme, desi sunt obligati.
Cumparatorii aleg laptele de la dozator, in ideea ca acesta este proaspat adus de la ferma. Specialistii ne recomanda insa sa cumparam doar de la acele aparate care ne indica si furnizoarul.
Laptele care ajunge intr-un astfel de aparat trebuie sa provina de la un singur producator si nu sa fie colectat din mai multe parti. Asadar, cine vrea sa detina un dozator, trebuie sa aiba neaparat si o ferma de vaci, care sa poata asigura necesarul zilnic de lapte pentru un astfel de aparat.
Regulile sunt cat se poate de clare. Cei care vor sa comercializeze lapte crud trebuie sa indeplineasca cel putin 3 conditii: sa aiba o ferma, un dozator si o autorizatie sanitar veterinara pentru vanzare.
Daca nu este transportat si depozitat in conditii de igiena, intr-o singura ora germenii din lapte se imnultesc de 10 ori. Asta poate duce la boli precum TBC, toxina botulinica si salmonella. Pentru a evita orice risc fierbeti laptele de la aparat.
Directiva europeana care se va aplica de la 1 ianuarie obliga toate tarile membre sa aplice sanctiuni drastice pentru cei care nu vor aplica legile deja existente.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS