Astfel, daca in prezent, punctul de pensie reprezinta un procent din salariul mediu pe economie (39,9%, desi legea prevede 45%), incepand de la anul punctul va creste doar cu 50% din cresterea salariului mediu, la care se adauga inflatia, realizate in anul precedent.

In cazul in care doar inflatia creste, iar salariul mediu scade, punctul de pensie se majoreaza doar cu rata inflatiei. Daca ambii indicatori in functie de care se face cresterea pensiilor scad, punctul de pensie ramane la valoarea din anul anterior.

Incepand din anul 2021, procentul din cresterea a salariului mediu care va fi folosit la majorarea punctului de pensie va cadea cu cate cinci procente in fiecare an. Astfel, din 2030, valoarea punctului de pensie se va majora anual doar cu rata inflatiei din anul precedent.

Cum vor creste pensiile in 2011?

Prezent la videochat la incont.ro, ministrul Muncii, Mihai Seitan, a explicat ca, daca anul acesta pensiile sunt inghetate, urmand sa fie majorata cu rata inflatiei doar pensia minima garantata, in 2011, punctul de pensie ar putea creste cu 4,8%.

„Din 2011 va fi introdus noul sistem de crestere a punctului de pensie, adica se va majora cu 100% din rata inflatiei si cu 50% din cresterea salariului mediu de anul acesta. Astfel, daca inflatia va fi anul acesta, sa zicem, 4%, iar salariul mediu creste cu 1,6%, cat este prognozat, vom avea o crestere a punctului de pensie de 4,8%, adica rata inflatiei plus jumatate din cresterea de 1,6% a salariului mediu”, a explicat Seitan.

Prin urmare, in 2011, este posibil ca punctul de pensie sa ajunga de la 732,8, cat este in prezent, la 767,9, dupa aplicarea majorarii de 4,8%.

In tabelul de mai jos vedeti cateva simulari de majorare a pensiilor, incepand cu cea mai mica pensie din sistemul public.
  

 

Pensia actuala (lei)
Pensia majorata  (lei)
Crestere estimata (lei)
351 (cea mai mica pensie)
367,8
16,8
675 (pensia medie)
707,4
32,4
1000
1048
48
3000
3144
144
5000
5240
240

NOTA: Punctul de pensie reprezinta indicatorul in functie de care se calculeaza pensiile in Romania. Punctajului unui pensionar se calculeaza in functie de venitul castigat in fiecare luna din fiecare an activ, raportat la salariul mediu pe economie din acea perioada. Punctajul astfel obtinut se inmulteste cu valoarea punctului de pensie, rezultatul calculului reprezentand pensia persoanei respective.