Wizz Air şi-a planificat reducerea cu 33% a emisiilor de carbon până în 2030
Wizz Air
Operatorul aerian Wizz Air vine cu zece noi metode de economisire a combustibilului, ca parte a angajamentului său de a reduce emisiile de carbon cu 33% până în 2030, potrivit unui comunicat al companiei.
În plus faţă de cele 25 de iniţiative ale companiei aeriene de economisire a combustibilului puse în aplicare în ultimii ani, Wizz Air se concentrează pe soluţii noi, cum ar fi dezvoltarea unui model pentru estimarea greutăţii zero a combustibilului, eliminarea combustibilului suplimentar inutil datorită optimizărilor din sistemul de planificare a zborului şi introducerii unor factori de performanţă mai exacţi pentru o precizie mai mare în predicţia consumului de combustibil, spun reprezentanţii companiei.
Eficientizarea operaţională suplimentară în configuraţia flapsurior va fi, de asemenea, în continuare un punct cheie, Wizz Air fiind în prezent un lider al industriei în materie de poziţie de flaps optimizată pentru aterizare.
"Într-un demers de îmbunătăţire a eficienţei consumului de combustibil, Wizz Air a introdus recomandări piloţilor pentru a încuraja utilizarea redusă a configuraţiilor de flapsuri, atât pentru decolare, cât şi pentru aterizare, ceea ce s-a dovedit că duce la economii considerabile în consumul de combustibil. Acest lucru se datorează faptului că pe măsură ce configurarea flapsului este redusă în timpul ascensiunii şi coborârii, cu atât este mai redusă rezistenţa la înaintare, ceea ce duce la consumul a mai puţin combustibil. Statisticile privind aterizările cu poziţie de flapsuri redusă sunt promiţătoare, cu o economie estimată de 2.000 de tone de combustibil, eliminând din aer aproximativ 6.000 de tone de dioxid de carbon pe an", se mai precizează în comunicat.
Într-o analiză recentă a datelor de zbor realizată de Airbus, Wizz Air conducea în industrie în ceea ce priveşte configuraţia redusă a flapsurilor pentru aterizări, comparativ cu alte companii aeriene.
Luând în considerare condiţiile de zbor şi marjele de siguranţă, poziţia redusă a flapsurilor pentru aterizare economiseşte aproximativ 15 kilograme de combustibil per abordare. Într-un an, acest lucru ar însemna reduceri ale emisiilor de dioxid de carbon echivalente cu 92.300 de maşini care circulă de la Bucureşti la Lugoj (500 kilometri).
De asemenea, compania aeriană se angajează să îşi mărească flota cu aeronave Airbus de ultimă generaţie, care oferă o eficienţă a consumului de combustibil şi o aerodinamică excelentă, fiind echipate cu sharklets pentru a reduce şi mai mult interferenţa la aripă. Avioanele din gama neo au cu 43% mai puţine emisii de zgomot şi cu 50% mai puţine emisii NOX.
Flota actuală a companiei aeriene are o vârstă medie de cinci ani, ceea ce o face, potrivit companiei, una dintre cele mai tinere flote aeriene din lume. Acest lucru, asociat cu un design de reţea care evită zborurile de conectare inutile şi cele mai uşoare materiale utilizate în cabină, este ceea ce face operaţiunile Wizz Air să fie atât de eficiente.
Mai multe despre:
#Wizz Air#emisii de carbon
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS