Wizz Air renunță la o cursă din România. Ce se întâmplă cu pasagerii afectați
Wizz Air
Operatorul low-cost Wizz Air a anunțat că renunță la o cursă internă, începând din luna octombrie.
Astfel, cursa internă Wizz Air de la București la Cluj- Napoca va fi întreruptă după data de 26 octombrie 2018, potrivit reprezentanților companiei.
Pasagerii care și-au cumpărat deja bilete pentru această cursă au posibilitatea reprogramării gratuite pe zboruri alternative Wizz, rambursarea integrală a biletului plătit sau li se oferă 120% credit din rezervarea originală în contul Wizz.
"Ca o practică normală în industria aviatică, frecvențele de zbor se modifică în funcţie de sezon şi de performanţa rutelor. Wizz Air monitorizează în mod constant performanța rutelor sale pentru a permite celor mai populare servicii să aibă cele mai mici prețuri posibile. Cursa internă Wizz Air de la București la Cluj- Napoca va fi întreruptă după data de 26 octombrie 2018, deoarece nu a funcționat potrivit așteptărilor noastre și, prin urmare, rețeaua WIZZ din România trebuie optimizată. Capacitatea suplimentară va fi alocată altor rute în perioada următoare, deoarece evaluăm mereu noi oportunități care pot răspunde cel mai bine nevoilor clienților noștri. Pasagerii cu rezervări afectate de această schimbare sunt informaţi şi li se oferă posibilitatea reprogramării gratuite pe zboruri alternative WIZZ, rambursarea integrală a biletului plătit sau li se oferă 120% credit din rezervarea originală în contul WIZZ", au anunțat reprezentanții operatorului aerian.
Wizz Air oferă în prezent 141 de rute către 22 de ţări (inclusiv zborul intern Bucureşti - Cluj Napoca) spre toată Europa de pe zece aeroporturi locale. În 2018, 20 de noi rute au fost deja anunţate din România, spre destinaţii populare precum Atena din Bucureşti şi Cluj - Napoca, Nisa, Lyon, Malmo sau Salonic din Iaşi. Wizz Air operează de pe aeroporturile din România cu o flotă formată din 25 de aparate de zbor, inclusiv 5 noi şi ultra-eficiente Airbus A321 cu 230 de locuri, şi o echipă formată în prezent din mai mult de 1.000 de angajaţi locali.
Pe acelasi subiect: