Viorica Dăncilă îl amenință pe șeful Transporturilor cu funcția, dacă nu construiește 60 km de autostradă în acest an. Când vor fi gata magistralele 5 și 6 de metrou
Drum, autostrada, santier
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că până pe 11 martie va fi prezentat un program etapizat privind obiectivele care trebuie îndeplinite în domeniul transporturilor, dar şi că ministrul de resort va răspunde cu funcţia în cazul în care nu vor fi realizaţi în acest an 60 de kilometri de autostradă.
"Am avut mai multe întâlniri cu ministrul Transporturilor. Vrem să vedem un plan până pe 10-11 martie, un plan foarte bine documentat, cu etape, etape urmărite, cu persoanele care să răspundă de fiecare etapă în parte, cu o evaluare a noastră, din două în două săptămâni, astfel încât atunci când venim în faţa opiniei publice tot ceea ce promitem să fie şi transformat în realitate. (...) Fiecare persoană care este responsabilă de un anumit termen va trebui să îl respecte. Nu va exista niciun fel de credibilitate acordată pentru o întârziere a unui termen, decât dacă vor fi lucruri obiective şi care au intervenit pe parcurs, legate de aceea perioadă, dar fiecare va trebui să se încadreze în acel termen, pe fiecare etapă pe care şi-a propus-o în planul lui. Inclusiv ministrul", a precizat Dăncilă, duminică, la România TV, potrivit Agerpres.
Ea a subliniat că unul dintre obiectivele pentru acest an este realizarea a 60 de kilometri de autostradă.
"Anul acesta ne-am propus 60 de kilometri de autostradă, şi îi vom face. Iar până la sfârşitul anului 2020 vom face cei 350 de kilometri de autostradă pe care îi avem incluşi în program. Mai mult, vom achiziţiona încă 27 de nave Tarom. Am achiziţionat deja trei, vom mai achiziţiona până la sfârşitul anului 2020", a explicat ea.
Întrebată dacă ministrul va răspunde cu funcţia, în cazul în care în anul acesta nu vor fi realizaţi cei 60 de kilometri de autostradă, ea a răspuns afirmativ.
"Categoric, da (va răspunde cu funcţia, n.r.). Avem etapizat programul, cu termene, şi fiecare va trebui să răspundă de termenul respectiv, de etapa care trebuie îndeplinită", a punctat ea.
În ce priveşte magistrala M5, premierul a spus că îşi doreşte ca linia de metrou să fie finalizată până în primul trimestru al anului viitor. În ce priveşte magistrala M6, ea a arătat că există probleme legate de documentaţia trimisă la Bruxelles, care e incompletă.
"Metroul M5, Drumul Taberei, ştiţi că s-a întârziat un an. Vreau ca până în anul următor, în primul trimestru, să finalizăm această linie de metrou. Căutăm soluţii pentru linia de metrou M6 Gara de Nord - Otopeni. Avem probleme legate de documentaţie. Documentaţia trimisă la Bruxelles nu e conformă, este incompletă. Noi sperăm să nu fie trimisă întreaga documentaţie înapoi, ci doar partea care mai necesită date. Dar dacă va fi toată trimisă înapoi, atunci va trebui să vedem acolo unde avem situaţie neconformă şi să trimitem înapoi. Dar pentru toate acestea mai căutăm şi alte soluţii. Căutăm să vedem dacă avem succes pentru un parteneriat public privat, după ce se vor emite şi normele de aplicare ale parteneriatului public privat, şi să căutăm şi alte soluţii, pentru ca toate acestea să le putem rezolva", a mai spus ea.
Anul trecut, Guvernul nu a inaugurat niciun km de autostradă.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS