Tarom reia zborurile interne. Care sunt primele destinații
Operatorul aerian de stat Tarom a anunțat că, de săptămâna viitoare, va relua zborurile interne pe ruta București-Cluj și retur.
Potrivit unui comunicat comun al companiei aeriene și al Aeroportului Internațional “Avram Iancu” din Cluj, vborurile vor fi reluate începând cu data de luni, 18 mai.
Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de pe site-ul operatorului www.tarom.ro.
Tarom a suspendat toate zborurile interne începând din 25 martie, pe fondul restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii pandemiei cu coronavirus.
Cursele spre Cluj vor fi operate zilnic, de luni până duminică, după programul de mai jos:
În ceea ce privește cursele către Moldova, directorul Aeroportului Internaţional Iaşi, Cătălin Bulgariu, declara, în 12 mai, că începând cu 18 mai Tarom va relua zborurile spre București.
"Îi rog pe toţi pasagerii care doresc să călătorească să consulte site-urile acestor companii, pentru a vedea disponibilitatea biletelor", a subliniat directorul Aeroportului Internaţional Iaşi, potrivit Agerpres.
De la începutul pandemiei, de pe Aeroportul Internaţional Iaşi au plecat doar cursele aeriene pentru cei care au vrut să plece la muncă în străinătate.
Operatorul național a suspendat și toate cursele internaționale de pasageri pe perioada stării de urgență. Singurele zboruri operate de Tarom în această perioadă au fost cele de repatriere și cele de transport de materiale sanitare.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS