Tarom lansează două noi curse externe. Biletele se pun în vânzare din 15 decembrie
Tarom
Tarom va opera, începând din data de 25 martie 2019, curse din Oradea către Milano (Bergamo) şi Barcelona (El Prat) şi retur, a anunțat compania aeriană de stat.
Compania Tarom deschide vânzarea biletelor de avion pentru ambele rute începând cu data de 15 decembrie 2018.
Principalul motiv pentru care operarea efectivă a curselor începe din martie anul viitor este procedura de obţinere a sloturilor de zbor pe cele două noi rute.
"Marcăm deschiderea a nu mai puţin de 16 noi rute în ultima perioadă. Continuăm să dezvoltăm prezenţa companiei pe piaţă, mizând în permanenţă pe nevoia de conectare a polurilor de creştere economică din România cu cât mai multe destinaţii. Contăm pe un factor de încărcare pozitiv pe aceste două noi rute, bazat pe valorificarea traficului intern cât şi extern, turistic, dar nu numai. Suntem conştienţi de nevoia constantă de a călători rapid şi în siguranţă, exprimată de bihorenii care au creat veritabile comunităţi locale în Milano şi Barcelona", precizează reprezentanții Tarom.
Tarom va pune la dispoziţie două frecvenţe săptămânale pe Milano şi Barcelona cu plecare din Oradea. Numărul minim de locuri disponibile/cursă este de 120. În preţul biletelor Tarom sunt incluse transportarea bagajelor de cală (23 de kg) şi a bagajelor de mână (10 kg), servicii la bord şi operaţiuni de check-in în aeroport.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS