Tarom încheie pe plus sezonul estival. Operatorul de stat a redus pierderile, iar veniturile au crescut cu 25%
Tarom
Compania Tarom va încheia sezonul de vară pe plus în condiţiile în care pierderea companiei s-a redus cu aproximativ 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce veniturile au crescut cu peste 25%.
"Trei luni consecutive pe plus la Tarom. Suntem pe drumul cel bun. Suntem conştienţi de rezultatele pozitive obţinute de Tarom. Am reuşit să reducem la jumătate ce s-a pierdut în 2017, asta în condiţiile în care preţul combustibilului a crescut exponenţial. Tarom a demonstrat în acest an că este o companie puternică şi credibilă în piaţă", a subliniat directorul general Tarom, Werner Wolff, citat de Agerpres.
Conform documentului, Tarom raportează cele mai bune rezultate financiare din ultimii 4 ani. Creşterea veniturilor cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut oferă încrederea că strategia companiei şi măsurile din ultima perioadă produc efecte pozitive.
Pe de altă parte, cheltuielile companiei au crescut faţă de anul trecut cu aproximativ 15% iar scumpirea combustibilului de aviaţie are cea mai mare pondere pe acest segment. Faţă de anul trecut, Tarom a plătit mai mult cu 49,7 milioane de lei pentru combustibil în condiţiile în care preţul kerosenului a crescut cu 30%, pe piaţa europeană, faţă de 2017.
"La aproape 64 de ani de existenţă, compania Tarom transmite, din nou, un mesaj de încredere în piaţă. Retehnologizarea companiei, prezenţa din ce în ce mai activă pe piaţă, reînnoirea flotei şi deschiderea de noi rute sunt măsuri concrete care revitalizează Tarom", se mai spune în comunicat.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS