Premierul îi reproșează ministrului Transporturilor pierderile de la Tarom și CFR și întârzierile de pe șantiere: “Nu mergeți în direcția care trebuie! Sunteți informat prost!”
Premierul Mihai Tudose i-a reproşat, vineri, la începutul şedinţei Executivului, ministrului Trasnporturilor, lipsa de perfomanţă a companiei aeriene Tarom, care a încheiat primele şase luni ale acestui an cu pierderi de peste 100 de milioane de lei, şi, dea seamenea, că reprezentanţii ministerului nu merg să monitorizeze şantierele unde sunt în desfăşurare lucrări de infrastructură.
„Avem şi cifre proaste. Domnule ministru Cuc, acum trei săptămâni v-am întrebat de ce i-aţi prelungit mandatul cu patru luni celui de la Tarom (Eugen Davidoiu – n.r.) şi mi-aţi spus că vă asumaţi, că aveţi încredere în el şi că ştie ce are de făcut. Aşa este?”, l-a întrebat premierul pe ministrul Transporturilor, potrivit News.ro.
„Da domnule prim-ministru, aşa este”, i-a răspuns Cuc.
„Păi, eu să înţeleg că aveţi încredere în el şi împreună formaţi o echipă cu care vă asumaţi ce e acolo? 104 milioane pierdere pe 6 luni! CFR Marfă – pierdere, CFR Călători – pierdere. Înţeleg că e o echipă foarte bună, dar nu mergeţi în direcţia care trebuie”, i-a reproşat Tudose.
„Bun”, a răspuns Cuc intenţionând să vină cu o explicaţie privind Tarom, însă a fost întrerupt de premier.
„Nu ştiu ce vedeţi bun în asta”, a spus scurt premierul.
„Referitor la Tarom, dacă îmi daţi voie o secundă, aş vrea să fac următoarele menţiuni. Într-adevăr pierderile de la Tarom sunt cele pe care le-aţi amintit dar trebuie să ţinem cont de următorul fapt: că Tarom a operat până în luna iunie cu două aeronave în minus, ceea ce a redus capacitatea de zbor şi totodată în urma unor decizii comerciale care au fost luate în 2016 anumite rute au fost anulate, rute care în momentul de faţă se reiau şi datorită capacităţilor noi de zbor au avut şi diverse probleme tehnice la aeronave (...) lucruri pe care încercăm să le remediem. (...) Vor urma şi o serie de evaluări ale personalului de la Tarom şi bineînţeles şi disponibilizările care se impun în perioada următoare”, a explicat ministrul Cuc.
Un alt reporş pe care prim-ministrul i l-a făcut lui Cuc a fost legat de faptul că reprezentanţii Ministerului Transporturilor nu merg pe şantierele unde sunt lucrări în desfăşurare pentru a urmări cum merg lucrurile.
„Dumneavoastră ştiţi că cei care au fost desemnaţi de dumneavoastră, în urma discuţiei de acum o lună jumate la minister, ca responsabili din partea ministerului pe diverse tronsoane de autostrăzi să se ducă acolo n-a fost niciunul? Vă spun eu!”, i s-a adresat premierului lui Cuc.
„Eu vă spun că personal m-am deplasat pe şantiere şi...”, a intenţionat să raspundă ministrul Transporturilor, dar a fost încă o dată întrerupt de Tudose.
„Eu nu vorbesc de dumneavoastră, dumneavoastră aţi fost, dar nu aţi fost pe toate. Trebuia ca nişte oameni din minister să se ducă pe acolo. Nu a fost niciunul”, i-a reproşat şeful Guvernului.
Cuc a afirmat că va lua măsurile care se impun. „O să analizez situaţia şi o să iau măsurile care se impun. Eu am vorbit cu directorul de la companie de la CNAIR şi dânsul m-a informat că în permanenţă s-a aflat un reprezentant...”, a afirmat Cuc, fiind pentru a treia oară întrerupt de premier.
„V-a informat prost! Noi am verificat acolo dacă a fost cineva, n-a fost nimeni. În ultima săptămână cu asta s-au ocupat nişte oameni din clădirea asta şi au constatat că n-a fost nimeni nicăieri niciodată. Înţeleg că e cald, că e vacanţă”, a replicat Tudose.
Pe acelasi subiect: