Ovidiu Silaghi, propus de PNL pentru postul de ministru al Transporturilor
Deputatul Ovidiu Silaghi a fost nominalizat, marti, prin vot, de BPN al PNL pentru postul de ministru al Transporturilor, au declarata surse participante la sedinta, citate de Mediafax.
Conform surselor citate, votul a fost secret, pe buletine de vot, singura propunere fiind Ovidiu Silaghi. Nominalizarea acestuia la Transporturi a intrunit 47 de voturi "pentru" si 5 voturi "impotriva”.
Presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta s-au intalnit, marti, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta in principal despre noul acord care poate fi incheiat de Romania cu FMI, ocazie cu care au abordat si tema unei eventuale numiri a lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor.
Premierul Victor Ponta si-a exprimat speranta, luni, ca numirea unui nou ministru al Transporturilor sa aiba loc "zilele astea", el precizand ca a avut pe aceasta tema o convorbire telefonica cu liderul PNL, Crin Antonescu, si ca va face propunerea catre seful statului dupa o decizie a PNL.
Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a renuntat la functie dupa ce a fost condamnat, saptamana trecuta, de instanta suprema, la cinci ani de inchisoare cu executare in dosarul "Transformatorul". Fratele acestuia, Lucian, a primit o pedeapsa tot de cinci ani de inchisoare cu executare, decizia nefiind definitiva.
Pe acelasi subiect: