Operatorul aerian leagă Bucureștiul și Iașiul de trei destinații din Italia: Verona, Genova și Torino Cuneo.

Zborurile pe ruta București – Verona vor avea o frecvență de trei zboruri săptămânale, în zilele de luni, miercuri și vineri, iar pe ruta București – Genova de două zboruri săptămânale, în zilele de luni și vineri.

București:

EG376 București (OTP) 16:20 – 17:30 Verona (VRN) / miercuri;
EG376 București (OTP) 22:15 – 23:25 Verona (VRN) / luni și vineri;
EG375 Verona (VRN) 12:35 – 15:35 București (OTP) / luni, miercuri și vineri;
EG387: București (OTP) 16:20 – 17:30 Genova (GOA);
EG386: Genova (GOA) 18:25 – 21:30 București (OTP).

Din Iași, zborurile spre Torino Cuneo vor avea o frecvență de două zboruri săptămânale, în zilele de miercuri și sâmbătă, iar spre Verona, de trei zboruri săptămânale, în zilele de luni, miercuri și sâmbăta.

Iași:

EG376 Iași (IAS) 22:20 – 23:40 Verona (VRN) / miercuri și sâmbătă;
EG377 Verona (VRN) 18:10 – 21:40 Iași (IAS) / miercuri și sâmbătă;
EG376 Iași (IAS) 10:05 – 11:45 Verona (VRN) / luni;
EG377 Verona (VRN) 06:05 – 09:25 Iași (IAS) / luni;
EG360: Iași (IAS) 16:50 – 18:30 Cuneo (CUF);
EG359: Cuneo (CUF) 12:40 – 16:10 Iași (IAS).

Suntem bucuroși să anunțăm că primele zboruri din România spre Italia au avut succes în rândul călătorilor și iubitorilor de last minute city breaks. Mulțumim managementului celor două aeroporturi, Otopeni și Iași, pentru disponibilitatea și deschiderea oferite. Ernest Airlines este o companie tânără și ambițioasă care își propune să ofere variante de zbor convenabile ca preț, dar și o experiență cu stil celor care ne aleg ca partener de călătorie”, a declarat Davide Strinna, Country Manager România și Ucraina.

Ernest Airlines a fost lansată în 2016 și operează deja zboruri din și spre Ucraina, Albania și Spania. Compania are zboruri în Italia, către Milano – Malpensa, Milano – Bergamo, Pisa, Verona, Veneția, Bologna, Cuneo, Napoli, Roma – Fiumicino și Genova.

În prezent, Ernest Airlines are o flotă compusă din două avioane din familia Airbus, un Airbus A319 cu 141 locuri și un Airbus A320 cu 180 locuri. Pe lângă cele două avioane, compania low-cost va primi până la sfârșitul anului încă două avioane Airbus, cu care va opera și zborurile spre România.

Ernest Airlines are ca prioritate zborurile etnice, scopul fiind să lanseze rute care nu sunt deservite încă și unde există cerere, astfel încât să contribuie la o mai bună conexiune între comunitățile de români din Italia.