Ministrul Transporturilor vrea rambursari de un miliard de euro de la Comisia Europeana
Ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Alexandru Nazare, vrea ca institutia pe care o conduce sa aiba in acest an rambursari de peste un miliard euro de la Comisia Europeana, potrivit Mediafax.
Ministerul Transporturilor beneficiaza in perioada 2007-2013 de fonduri europene nerambursabile de 5,7 miliarde euro, prin Programul Operational Sectorial Transport, din care 1,1 miliarde euro reprezinta contributia de la bugetul de stat.
De la lansarea programului, in 2007, pana la finele anului trecut au fost depuse la Comisia Europeana 115 cereri de finantare, din care 62 au fost aprobate si 35 erau in curs de evaluare. Din cele 62 de cereri de finantare au fost semnate 54 de contracte de finantare.
Rambursari de 330 milioane euro
"Tinta pe anul acesta este sa avem rambursari de la Comisia Europeana de peste un miliard de euro. Asta presupune ca dumneavoastra lucrati, facturile sunt certificate la timp de consultanti, iar noi la randul nostru avem ce transmite la Comisia Europeana astfel incat banii sa se intoarca in bugetul de stat", a declarat Nazare la o intalnire cu firmele de constructii care au contracte incheiate cu Ministerul Transporturilor.
El a spus ca intentioneaza sa intalneasca reprezentantii fiecarei firme pentru a discuta problemele specifice.
La intalnire au participat si reprezentanti diplomatici ai Austriei, Belgiei, Cehiei, Danemarcei, Frantei, Germaniei, Greciei, Israelului, Italiei, Japoniei, Marii Britanii, Olandei, Portugaliei, Statelor Unite ale Americii, Spaniei si Ungariei.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS