Ministrul Transporturilor consideră că statul ar trebui să devină acţionar la Blue Air, grav afectată de criza pandemică. Ce se întâmplă cu Tarom
Blue Air
Statul român ar trebui să aloce fonduri pentru salvarea Blue Air şi să devină acţionar la această companie, a afirmat, joi, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.
"În această perioadă, industria de transport aerian se confruntă cu mari greutăţi. Cum a făcut Germania cu Lufthansa, a alocat fonduri importante şi a intrat acţionar acolo, la fel va trebui să facem şi noi - este opinia mea, încă nu am luat o decizie - cu Blue Air", a afirmat Bode, la Antena 3, potrivit Agerpres.
În plus, ministrul a dat asigurări că operatorul naţional aerian Tarom va fi salvat şi şi-a exprimat speranţa că la fel se va întâmpla şi cu Blue Air.
"Despre Tarom, nouă nici prin cap nu ne trece ca această companie să se îndrepte spre faliment. Tot ceea ce am făcut până acum în materie de restructurare, pentru că noi avem un plan de restructurare cu tot ce înseamnă nu doar restructurare de personal, unde avem 1.800 de angajaţi şi probabil 6-700 sunt în plus. Ne raportăm la tot ce înseamnă industrie de transport aerian, număr de angajaţi per aeronavă. Noi suntem cu Tarom-ul cu 25 de angajaţi/aeronavă mai mult decât celelalte companii. Nu. Vom salva şi Tarom-ul şi, sper eu, şi Blue Air-ul", a susţinut Lucian Bode.
În acest sens, şeful de la Transporturi a menţionat că săptămâna viitoare va avea o întâlnire cu reprezentanţii celor două companii, cu premierul Ludovic Orban şi cu ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, pentru a discuta acordarea de ajutoare.
"Vom avea săptămâna viitoare o întâlnire cu cele două companii, cu ministrul Finanţelor Publice, cu prim ministrul, determinaţi să acordăm acel ajutor. Am acordat un ajutor de salvare Tarom, de 37 de milioane de euro - 62 de milioane de euro este suma de care ei au nevoie să depăşească această perioadă, iar Blue Air de 64 de milioane de euro", a anunţat Bode.
Blue Air a anunţat pe 6 iulie intrarea în procedura de concordat preventiv, prin intermediul căreia va putea asigura acoperirea cu prioritate a costurilor aferente operării zborurilor regulate începând cu data de 16 iulie, când ar fi trebuit să se încheie starea de alertă, însă aceasta a fost prelungită cu încă o lună.
Potrivit unui comunicat al companiei, procedura de concordat preventiv face parte din strategia de restructurare a companiei, ca urmare a contextului creat de pandemia de COVID-19, context care a determinat, în perioada martie - iunie 2020, o reducere cu peste 100 de milioane de euro a încasărilor faţă de nivelul estimat şi planificat pentru această perioadă.
Procedura concordatului preventiv, precizează Blue Air, aşa cum aceasta este definită în legislaţia română, este o procedură de salvgardare prin care debitorii aflaţi în stare de dificultate financiară pot ajunge la un acord formal cu creditorii lor cu privire la plata datoriilor şi prin care pot asigura continuitatea şi viabilitatea companiei, astfel încât aceasta să fie capabilă să îşi stingă datoriile şi să continue activitatea.
"Pentru a-şi putea onora toate obligaţiile către pasagerii, angajaţii şi partenerii săi şi pentru a putea asigura desfăşurarea în bune condiţii a zborurilor regulate după 4 luni de suspendare totală sau parţială a zborurilor, Blue Air anunţă intrarea în procedura de concordat preventiv. (...) Odată cu reluarea programului normal de zbor, Blue Air va fi în măsură să genereze, în următoarele 18 luni, veniturile necesare atât plăţii datoriilor eşalonate, care vor constitui parte a procedurii de concordat, cât şi a datoriilor către pasageri şi agenţii, în timp ce pierderile directe generate de pandemie vor fi acoperite prin ajutorul de stat aprobat de Guvernul României, prin Memorandumul adoptat în data de 23 aprilie 2020. Judecătorul a admis astăzi cererea Blue Air Aviation de intrare în procedura de concordat. Această procedură are ca scop crearea unui teren solid care să permită companiei depăşirea acestei perioade. Pe parcursul acestei proceduri, Blue Air va beneficia de asistenţa KPMG Restructuring SPRL (departamentul de restructurare al KPMG România) ca administrator concordatar formal şi consultant pe parte de restructurare. Decizia de accesare şi implementare a acestei proceduri s-a făcut pe baza unei comunicări constante cu principalii parteneri, aceştia înţelegând complexitatea situaţiei economice declanşate de pandemie", a precizat compania
Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business bazat pe reducerea complexităţii, respectiv low cost - low complexity şi cu abordare centrată pe nevoile pasagerilor.
Compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS