Metrorex reduce la jumătate tariful pentru parcarea în Terminalul Multimodal Străuleşti
Tariful pentru parcarea în Terminalul Multimodal Străuleşti va scădea, din 4 februarie, la 50 de bani/maşină/oră, de la 1 leu, în prezent, a anunțat Metrorex.
"Decizia a fost luată de către conducerea executivă şi cea administrativă a societăţii, după ce s-a constatat gradul scăzut de ocupare a parcării, de la darea în exploatare şi până în prezent. Park and Ride-ul de la Străuleşti reprezintă o soluţie unică în Bucureşti, care oferă siguranţă şi confort posesorilor de autoturisme. Preţul extrem de avantajos faţă de preţul pieţei poate fi un motiv în plus pentru posesorii de autoturisme de a-şi lăsa maşinile într-o parcare nouă, modernă, cu multiple funcţiuni pentru cei care călătoresc dinspre periferie spre centrul oraşului", precizează Metrorex.
Terminalul multimodal are un regim de înălţime P+3 etaje şi are în alcătuirea sa un parcaj pentru 660 de autovehicule, sală de aşteptare pentru călătorii transportului public orăşenesc şi interurban, terminalul fiind dotat cu lifturi de acces în parcajul suprateran precum şi cu acces direct către staţia de metrou Străuleşti, prin intermediul unei galerii subterane dotate cu trotuare mobile şi luminatoare ce oferă lumină naturală.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS