Metrorex angajează 354 de persoane în acest an și peste 900, anul viitor, pentru magistrala Drumul Taberei-Ghencea
Metrou
Metrorex suplimentează numărul de angajaţi cu 354 de persoane anul acesta, iar în 2019 ar putea face alte 947 de angajări, a declarat, miercuri, Ion Rădoi, preşedintele Unităţii Sindicatului Liber Metrou (USLM), citând un document de la Metrorex, potrivit Agerpres.
"Putem spune că am pus în mişcare, pentru că de ştiut se ştia de circa doi ani, în urma unui memorandum, că e nevoie ca să se suplimenteze numărul personalului cu 700 (persoane), după cum aţi văzut, şi alţi 900 de lucrători ai metroului pentru a se putea da în exploatare şi Drumul Taberei - Ghencea. Vreau să vă spun că nu întâmplător am ridicat această problemă. Nu am făcut-o niciodată de la începuturile funcţionării metroului, dar pericolul care există la ora actuală m-a determinat, împreună cu colegii mei, să sesizăm opinia publică în legătură cu pericolul care ar putea să apară", a spus Ion Rădoi, la protestul din faţa Ministerului Transporturilor.
Acesta a prezentat un document prin care Metrorex făcea precizări despre angajările care au loc în acest an şi vor continua în 2019.
"Pentru optimizarea activităţilor de exploatare şi infrastructură luna aceasta a fost avizat de Adunarea Generală a Acţionarilor un memorandum pentru suplimentarea numărului de personal, în primă fază cu 354 de angajaţi. Acesta se află în analiză la direcţiile de specialitate din Ministerul Transporturilor pentru a fi înaintat spre aprobare Guvernului României. De asemenea, sunt previzionate în bugetul pe 2019 încă 947 de noi angajări pentru deservirea magistralei 5 metrou (Drumul Taberei - Eroilor). Numărul angajărilor va mai fi suplimentat în funcţie de punerea în exploatare cu călători şi a altor obiective de investiţii", se spune în document.
Preşedintele USLM susţine că angajările au început de marţi, 21 august.
Ion Rădoi a mai afirmat că un alt punct al negocierilor îl reprezintă contractul colectiv de muncă. Acesta a precizat că în cazul în care solicitările sindicaliştilor nu vor fi satisfăcute este luată în calcul declanşarea grevei generale la metrou în luna octombrie.
Aproximativ 200 de sindicalişti au pichetat, miercuri, Ministerul Transporturilor. O echipă formată din trei reprezentanţi ai sindicatelor au încercat să depună un memoriu la cabinetul ministrului, dar nu au fost primiţi.
Sindicaliştii de la USLM pichetează, începând de luni, între orele 12:00-14:00, Ministerul Transporturilor. În prima zi a acţiuni de protest, Ion Rădoi a declarat că siguranţa călătorilor cu metroul este în pericol, întrucât Metrorex are un deficit de 700 de oameni, iar sindicatul ia în calcul o nouă grevă generală dacă problemele nu se rezolvă.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS