In tara cu o treime din reteaua de drumuri din pamant sau pietruite, angajatii CNAIR ar putea castiga 5.000 lei pe luna. Suma alocata bonusurilor ar putea creste de peste trei ori
Autostrada
Angajatii Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) ar putea castiga lunar, in medie, 4.889 lei brut in acest an, cu 37,8% mai mult fata de anul trecut, in timp ce bugetul alocat cheltuielilor salariale ar putea creste cu 40,5%, pana la 401 milioane lei, potrivit unui proiect de hotarare de Guvern lansat in dezbatere publica de Ministerul Transporturilor, citat de News.ro.
In plus, numarul salariatilor ar putea fi majorat cu 7,3% in acest an, pana la 7.324. Suma alocata bonusurilor ar putea creste in acest an de peste trei ori, pana la 72,8 milioane lei.
In plus, veniturile estimate pentru acest an ar putea inregistra un avans de 9,6%, pana la 5,37 miliarde lei. Cheltuielile totale ar putea inregistra un avans de aproape doua ori mai mare decat veniturile, 18,3%, pana la 5,36 miliarde lei.
In aceste conditii, profitul brut estimat pentru acest ar scadea cu aproape 98%, de la 396 milioane lei anul trecut, la 8,9 milioane lei in acest an.
Politia amendeaza CNAIR pentru accidentele provocate de gropi
Marti, ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, i-a amenintat cu demiterea pe directorii directiilor regionale de drumuri si poduri (DRDP) din cadrul CNAIR, in timpul unei sedinte de urgenta, in cazul in care va sesiza probleme pe care acestia nu le-au rezolvat.
Politistii din judetul Arges au anuntat recent ca vor amenda CNAIR pentru ca nu a luat masuri pentru reducerea efectelor poleiului, dupa ce pe autostrada Bucuresti-Pitesti (A1) si pe o bretea a acesteia s-au produs mai multe accidente din cauza poleiului.
Totodata, reprezentantii CNAIR au declarat recent, pentru News.ro, ca vor contesta in instanta amenda pe care ar putea s-o primeasca de la Politia Capitalei, dupa ce ONG-ul "Romania Fara Gropi" a depus o plangere din cauza gropilor de pe centura Capitalei si a lipsei marcajelor rutiere.
Niciun km de autostrada, in 2016. Mai mult de o treime din drumuri sunt pietruite si de pamant
Potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica (INS), reteaua de autostrazi din Romania a stagnat in 2016 la 747 de kilometri, in timp ce 31.084 kilometri de drumuri nationale, judetene si comunale sunt pietruite sau de pamant.
Cei 747 de kilometri de autostrada reprezinta doar 4,2% din totalul drumurilor nationale din Romania, potrivit datelor INS.
Totodata, in Romania mai existau anul trecut 15 km de drumuri nationale de pamant, 1.933 km de drumuri judetene si 8.476 km de drumuri comunale din pamant, potrivit datelor INS.
Comparativ cu 2015, lungimea drumurilor nationale din pamant a ramas aceeasi, in timp ce 97 de kilometri de drumuri judetene si 45 de kilometri de drumuri comunale au fost asfaltate.
In total, aproape 36,1% din reteaua totala de drumuri publice din Romania este formata din drumuri pietruite si de pamant.
Pe acelasi subiect: