Apararea frontierelor externe ale UE cu politisti din toate statele, discutata de ministrul de Interne cu o delegatie franceza
Posibilitatea crearii unor structuri comune formate din specialisti pe probleme de frontiera din statele membre ale UE a fost luata in discutie, luni, in Bucuresti, la intalnirea ministrului de Interne, Ioan Rus, cu o delegatie de oficiali francezi.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), citat de Mediafax, aceste structuri comune ar putea functiona in punctele de trecere a frontierelor externe ale UE.
Masura a fost discutata la intalnirea lui Rus cu membrii delegatiei franceze deoarece "este de natura sa elimine eventualele suspiciuni de coruptie din partea oricarui stat membru al UE", se precizeaza in comunicat.
Totodata, potrivit MAI, crearea unor asemenea structuri ar permite o mai mare competitivitate si responsabilizare in materie.
"In ceea ce priveste aderarea Romaniei la Spatiul Schengen, ministrul Ioan Rus a mentionat ca partea romana a implementat toate proiectele pentru securizarea frontierei externe, Romania indeplinind, in acest moment, toate criteriile tehnice pentru aderarea la Spatiul Schengen", se arata in comunicatul MAI.
De asemenea, ministrul de Interne a mai discutat cu membrii delegatiei franceze si despre reinsertia sociala a romilor.
"Referitor la reinsertia sociala a romilor, ministrul de Interne a precizat ca Guvernul Romaniei a adoptat Strategia Nationala privind incluziunea cetatenilor romani apartinand minoritatii romilor in perioada 2012-2020, document ce contine masuri care vizeaza domeniile educatiei, sanatatii, ocuparea fortei de munca si locuire", mai arata MAI.
Delegatia franceza - condusa de presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului Francez, Simon Sutour - se afla in vizita in Romania in perioada 13-17 mai, la invitatia presedintelui Senatului Romaniei.
La intalnirea de la sediul MAI au mai participat ambasadorul Frantei la Bucuresti, Philippe Gustin, atasatul de securitate interna in cadrul misiunii diplomatice a Republicii Franceze in Romania, colonelul Frédéric Bayard, si consilierul Marion Flavier.
Din partea Ministerului de Interne, a fost prezent si sefulul Departamentului Schengen, Afaceri Europene si relatii Internationale, chestorul sef de politie Marian Tutilescu.
Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat in 13 mai, la Alba Iulia, ca Romania si-a indeplinit obligatii "din punct de vedere tehnic" pentru aderarea la Spatiul Schengen, iar faptul ca tara nu face parte "din club" duce la pierderi economice si sociale.
Rus a spus ca Romania si-a indeplinit obligatii "din punct de vedere tehnic" pentru aderarea la Schengen, insa tara trebuie sa duca "o batalie mare pe obiectivul zero, de prioritate extrema in politica externa”, transmite Mediafax.
"Este un an special pentru ca ducem o batalie mare pe obiectivul zero, sa-i spunem, de prioritate extrema in politica externa a Romaniei, si anume aderarea la Schengen (…) Aceasta inexistenta a noastra in acest club duce la pierderi, si economice si sociale si in ceea ce priveste mobilitatea fortei de munca si in ceea ce priveste evolutia, de fapt, a mai multor categorii socio-profesionale din Romania care, in situatia in care ar fi acolo, ar avea alte posibilitati de exprimare in mai multe variante existentiale", a afirmat Rus.
Ministrul de Interne a adaugat ca in perioada urmatoare va avea intalniri cu ambasadori si ministri de interne ai unor tari din Uniunea Europeana pentru a discuta despre aderarea Romaniei la Schengen.
Liderii statelor UE au hotarat, la 1 martie, sa amane pana in septembrie decizia cu privire la o eventuala intrare in spatiul Schengen a Romaniei si Bulgariei, potrivit un proiect de declaratie finala pentru summitul UE de la Bruxelles, obtinut de AFP.
Din cauza opozitiei Olandei, o aderare nu poate fi considerata acum si s-a hotarat ca o decizie cu privire la acest subiect sa fie luata "in septembrie 2012", se arata in document.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS