Dosarul CFR Marfa: 21 de persoane au fost retinute, intre care si fostul director Mihut Craciun. Prejudiciul depaseste 6 mil. euro
Un numar de 21 de persoane, intre care si fostul director general al CFR Marfa Mihut Craciun, au fost retinute in dosarul privind vanzarea la fier vechi a 2.450 de vagoane de catre CFR Marfa, la un pret subevaluat, audierile la sediul DIICOT Timisoara desfasurandu-se pe tot parcursul noptii de miercuri spre joi.
La audieri au sosit, la sediul DIICOT Timisoara, in cursul noptii de miercuri, trei masini cu angajati ai CFR Marfa de la Bucuresti, dar si reprezentanti ai firmei REMAT din Calarasi, care avea contract cu CFR Marfa pentru casarea vagoanelor de tren.
Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, in urma audiarilor care s-au desfasurat pe tot parcursul noptii, procurorii DIICOT au emis ordonante de retinere pentru 21 de persoane, intre care fostul director general al CFR Marfa Mihut Craciun.
Toate cele 21 de persoane retinute in acest dosar ar urma sa fie duse la Tribunalul Timis cu propunerea de arestare preventiva pentru constituire a unui grup infractional organizat, delapidare cu consecinte deosebit de grave, fals intelectual si uz de fals.
Potrivit DIICOT, in cursul anului 2016, la nivelul Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa ”CFR MARFA” S.A s-a constituit un grup infractional organizat, implicand factori de decizie de la nivelul central si teritorial al societatii de transport, avand ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societatii, cu prilejul operatiunilor de vanzare-cumparare a 2.450 de vagoane destinate casarii, facilitand astfel traficarea in folosul SC REMAT SA Calarasi a diferentei rezultate intre valoarea reala si cea subevaluata a bunurilor casate.
Subevaluarea s-a efectuat prin ofertarea pe Bursa de Marfuri Bucuresti, in baza procedurii de licitatie deschisa initiata de S.N.T.F.M. ”CFR MARFA” S.A., a 2.450 de vagoane pe roti, la pret de fier vechi, desi, in conformitate cu standardele in materie, deseurile metalice provenite din casarea materialului rulant se incadrau in categoria “deseu fier vechi greu” si “deseu fier vechi special” (otel), categorii de deseuri cu o valoare de piata net superioara.
"Manopera frauduloasa a fost premeditata de factorii de decizie din cadrul S.N.T.F.M. CFR MARFA S.A in coniventa cu reprezentantii SC REMAT SA Calarasi. S-a constatat ca, desi oferta de vanzare initiata de S.N.T.F.M. CFR MARFA S.A pe Bursa de Marfuri viza cantitatea generica de 49.000 tone fier vechi, ulterior contractul de vanzare-cumparare incheiat cu ofertantul SC REMAT SA Calarasi a mentionat vanzarea fierului vechi provenit din casarea a 2450 de vagoane. Pretul de achizitie a fost de 120 euro/tona de fier vechi, in conditiile in care pretul mediu practicat pentru deseu fier vechi greu era de 175,88 euro/tona, iar pentru “deseu fier vechi special” (otel) era de 218,90 euro/ tona", spun procurorii DIICOT.
Potrivit acestora, primul nivel al grupului infractional organizat a fost constituit din conducerea executiva a societatii S.N.T.F. MARFA ”C.F.R. MARFA” S.A, compusa din fostul director general Mihut Constantin Craciun, directorul operatiuni dezvoltare Daniel Ciobanu, directorul Departamentului Vanzari-Trafic Eugen Tudor, directorul economic-financiar Pavel Barculet, managerul juridic Silviu Valeriu Costea, directorul Trafic Constantin Alupoaie, directorul vagoane Florin Enache, seful Biroului Urmarire Contracte Mariana Capatana si seful Serviciului Exploatare Vagoane George Niculescu.
Acestia au initiat vanzarea la Bursa de Marfuri a celor 2.450 de vagoane la pret de fier vechi, prin subevaluarea lor si obtinerea unui pret mai mic decat valoarea reala, mai spune DIICOT.
Al doilea palier al grupului infractional organizat a fost reprezentat de catre functionarii din cadrul sucursalelor S.N.T.F. MARFA ”C.F.R. MARFA” S.A. Timisoara, Brasov, Iasi, Galati, Craiova, Cluj si Constanta, iar al treilea palier al grupului infractional organizat a fost constituit din reprezentantii S.C. REMAT S.A.Calarasi, beneficiara contractului.
Cele 2.450 de vagoane supuse casarii insumeaza 35.002,12 tone de otel si 16.584,50 tone de fier vechi greu, cantitati care au fost mentionate in documentele incheiate ca fier vechi, mai precizeaza sursa citata.
In acest dosar, miercuri au fost facute 63 de perchezitii in Bucuresti si in noua judete, 40 de persoane fiind duse la audieri la DIICOT Timisoara.
Mai multe despre:
#CFR Marfa#evaziune fiscala
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS