CFR Calatori disponibilizeaza peste 1.000 de angajati. Salariatii concediati vor primi 670 de lei, timp de sase luni
UPDATE. CFR Calatori precizeaza ca cei peste 1.100 de salariati care urmeaza a fi disponibilizati in luna martie vor primi lunar, timp de sase luni, cate 670 de lei, aceasta masura fiiind luata conform acordului dintre Guvern si FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala, scrie Mediafax.
Ca urmare a procesului de reforma convenit de Guvernul Romaniei cu Fondul Monetar International (FMI), Comisia Europeana si Banca Mondiala pentru viabilizarea sistemului feroviar romanesc, CFR Calatori continua procesul de restructurare si reorganizare prin notificarea privind concedierile colective inregistrata cu data de 21 februarie la Inspectoratul Teritorial de Munca, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca si Federatiile Sindicale, se arata intr-un comunicat al companiei feroviare.
Concedierile vor fi dispuse in termenele prevazute de art. 68 -73 din Codul Muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, rezultand o reducere de personal de 1.050 de salariati de la CFR Calatori si 93 de la filiale, astfel 50 de salariati de la SCVLC "Voiaj CFR" - SA si 43 de salariati de la "CFR-Gevaro" - SA.
"Masura vine ca urmare a conditionalitatilor agreate in Acordul Guvernului Romaniei cu Fondul Monetar International, Comisia Europeana si Banca Mondiala conform carora personalul angajat al CFR Calatori in 2012 trebuie sa ramana acelasi ca cel din 2011, chiar si dupa fuziunea prin absorbtie a filialelor la care CFR Calatori este unic actionar, respectiv Societatea Comerciala de Exploatare a Vagoanelor de Dormit, Cuseta, Restaurant si Bar CFR Gevaro - SA, Societatea Comerciala de Vanzare Legitimatii de Calatorie CFR - SCVLC Bucuresti - SA si Societatea Comerciala de Aprovizionare si Desfacere Brasov CFR - SCAD Brasov - SA, actiune care presupune si preluarea a aproximativ 900 de salariati ramasi in urma aplicarii programelor proprii de restructurare", potrivit sursei citate.
Conform angajamentelor din Scrisoarea de Intentie cu FMI, fondul de salarii pentru anul 2012 al CFR Calatori trebuie sa ramana acelasi ca in 2011, chiar si dupa preluarea personalului din filialele absorbite, sustin reprezentantii CFR Calatori.
In aplicarea programului de concedierii colective de personal, in conformitate cu prevederile art.72(2) din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, republicata, CFR Calatori a demarat procedurile prevazute de lege respectiv inregistrarea Notificarii la Agentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca Bucuresti, la Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti, si la federatiile sindicale reprezentative la nivel de unitate CFR Calatori.
In aplicarea programului de concedierii colective de personal, in conformitate cu prevederile art.72(2) din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, republicata, CFR Calatori a demarat procedurile prevazute de lege respectiv inregistrarea Notificarii la Agentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca Bucuresti, la Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti, si la federatiile sindicale reprezentative la nivel de unitate CFR Calatori.
In aplicarea concedierilor de personal, cazurile sociale au fost analizate si convenite cu reprezentantii sindicatelor, sustin reprezentantii administratiei.
"Precizam ca prin Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate CFR Calatori - SA, in vigoare pana la data 23 martie 2012, s-a prevazut ca personalul concediat sa beneficieze de la data incetarii contractelor individuale de munca, ca urmare concedierii colective, de o suma lunara egala cu suma prevazuta in art.1 din HG nr.1193/14.11.2010 pe timp de 6 luni, respectiv de 670 lei/luna/persoana", potrivit sursei citate.
In prezent negocierile pentru incheierea unui nou contract colectiv de munca 2012/2013 sunt in curs de derulare intre partenerii sociali, sustine administratia.
Sindicatele contesta in instanta programul de disponibilizari de la CFR Calatori care prevede ca peste 1.100 de oameni isi vor pierde locurile de munca din luna martie, sustinand ca decizia a fost luata fara ca reprezentantii salariatilor sa fie consultati.
Presedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva (FML), Iulian Mantescu, a declarat, marti, pentru MEDIAFAX ca dupa ce vor primi notificarea privind disponibilizarea a 1.143 de angajati de la CFR Calatori vor contesta in justitie acest act. "Am primit un telefon si am fost informat ca pana la finalul zilei de marti vom primi notificarea privind aceste disponibilizari. Vom contesta in justitie, nu am fost consultati. In 95 la suta din cazuri am castigat", a precizat Mantescu.
Potrivit liderului sindical, urmeaza sa fie reintegrate in cadrul CFR Calatori trei filiale care au fost externalizate in perioada 2000-2004, iar bugetul companiei pentru cheltuielile cu personalul este acelasi cu cel de anul trecut.
Guvernul a convenit, in decembrie 2011, cu FMI sa continue concedierile la companiile feroviare, sa impuna patru zile de concediu fara plata pentru angajatii societatii Interventii Feroviare, sa inchida liniile de cale ferata care nu pot fi vandute la licitatii si sa incheie contracte PPP pentru spatiile comerciale CFR.
Toate aceste masuri ar trebui aplicate in 2012, releva scrisoarea de intentie convenita de Guvern si Fondul Monetar International la ultimele negocieri, din toamna acestui an.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS