Cum se va zbura de pe Aeroportul Otopeni, începând de vineri. Reguli obligatorii pentru călători
Purtarea măştii de protecţie şi păstrarea unei distanţe fizice de 1 metru faţă de cei din jur sunt obligatorii permanent pe Aeroportul Henri Coandă, începând cu data de 15 mai, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Totodată, aceştia atrag atenţia că, la sosirea la aeroport, debarcarea pasagerilor se va face la distanţă faţă de terminal, aceştia urmând a fi dirijaţi direct către corturile de aşteptare.
De la corturi către terminalul de pasageri se va pleca în grupuri organizate de angajaţii aeroportului, în funcţie de destinaţie şi ora programată a cursei.
Întreg traseul pasagerilor este marcat în mod vizibil, iar staţia de autobuz şi peronul de debarcare din taxi/autoturism au fost repoziţionate. Accesul autoturismelor în parcarea Plecări se face, de asemenea, pe un flux modificat, menţionează CNAB.
Reprezentanţii aeroporturilor bucureştene avertizează pasagerii că, din cauza lucrărilor la conexiunea feroviară cu Gara de Nord, circulaţia în zona aeroportului este în continuare deviată.
"Permanent, sunt obligatorii atât purtarea măştii de protecţie, cât şi păstrarea unei distanţe fizice de 1 metru faţă de cei din jur. În terminalul de pasageri este permis accesul doar pentru pasagerii care sosesc în mod organizat, venind de la corturile de aşteptare. Pentru păstrarea distanţei de 1 metru, vor fi respectate indicaţiile autocolantelor amplasate pe pardoseală. În zona publică a terminalului de pasageri nu este permisă staţionarea. În acest sens, au fost eliminate toate banchetele din zonă. După efectuarea formalităţilor de check-in, pasagerii vor urma fluxul obişnuit, păstrând distanţa de 1 metru faţă de cei din jur. Purtarea măştii este obligatorie inclusiv la efectuarea formalităţilor de acces şi la controlul de securitate", se arată în informarea transmisă de CNAB.
În zona de îmbarcare este asigurat spaţiul necesar păstrării distanţei de 1 metru faţă de cei din jur, dau asigurări reprezentanţii CNAB, care precizează că autobuzele de transfer la/de la avion vor fi ocupate la maximum 50% din capacitate.
"Îmbarcarea în aeronavă se va face începând cu rândul cel mai îndepărtat faţă de uşa avionului. Debarcarea se va face începând cu rândul de lângă uşă", potrivit informării.
În ceea ce priveşte fluxul de sosiri, acesta nu se modifică, fiind însă interzis accesul în terminal al altor persoane decât pasagerii, rămânând valabile obligativitatea purtării permanente a măştii de protecţie, precum şi păstrarea unei distanţe de 1 metru faţă de cei din jur. Însă, pentru motive justificate (acces la grupurile sanitare, supermarket, achiziţie de bilete de avion etc.), va fi permis accesul în terminal şi pentru alte persoane decât pasagerii.
"Pe întreg fluxul de pasageri plecări/sosiri sunt amplasate dispensere cu soluţii dezinfectante - recomandăm utilizarea acestora în special după efectuarea controalelor. Infrastructura de terminal din zonă este dezinfectată de minimum 10 ori/zi. Vă rugăm să respectaţi indicaţiile personalului din aeroport! Eventualele modificări impuse de autorităţi vor fi imediat implementate şi aduse la cunoştinţa publicului", mai precizează CNAB.
Mai multe despre:
#Aeroportul Otopeni#bilete de avion#coronavirus#pandemie COVID-19#transport aerian
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS