Cu cât scad prețurile biletelor la Ryanair în această vară. Explicațiile operatorului low-cost
Ryanair
Ryanair a avertizat luni că preţurile biletelor ar putea scădea cu 6% în această vară, parţial din cauza supracapacităţii din Germania şi a temerilor legate de Brexit.
Chiar și în aceste condiții, operatorul aerian irlandez şi-a menţinut ţinta de profit pe 2019, transmite Reuters.
Valoarea acţiunilor celei mai mari companii aeriene low-cost din Europa aproape s-a înjumătăţit în ultimii doi ani, deoarece Ryanair se confruntă cu o supracapacitate în Europa, cu incertitudinile provocate de Brexit şi, cel mai recent, cu întârzierea livrărilor modelului Boeing 737 MAX.
Luna aceasta, Ryanair a înjumătăţit ţintele pentru 2020 din cauza întârzierii livrării modelului Boeing 737 MAX iar luni a anunţat că se aşteaptă ca, cel mai devreme, primele aeronave să sosească în ianuarie 2020.
În trimestrul doi din 2019, operatorul aerian irlandez a înregistrat un profit după taxe 243 milioane de euro, în scădere de la 309 milioane de euro în perioada similară din 2028, în timp ce analiştii se aşteptau la un profit de 232 milioane de euro.
Compania şi-a menţinut obiectivul de a înregistra în anul fiscal care se va încheia la 31 martie 2020 un profit de 750 - 950 milioane de euro, comparativ cu previziunea analiştilor de 832 milioane de euro.
Preţul biletelor Ryanair în perioada aprilie - iunie 2019 a scăzut cu 6% comparativ cu trimestrul doi din 2018, iar compania se aşteaptă la un declin similar în iulie şi august, potrivit Agerpres.
Ryanair este unul din cei mai mari clienţi ai Boeing şi comandase 58 de modele 737 MAX pentru sezonul său de vară 2020 dar din cauza problemelor cu care se confruntă grupul aeronautic american ar urma să primească doar 30 de aeronave.
În următorii patru-cinci ani, şeful Ryanair, Michael O'Learyn se aşteaptă "la apariţia a patru sau cinci mari companii aeriene europene". El s-a referit la Ryanair, Lufthansa, IAG (proprietarul British Airways), Air France-KLM şi, probabil, Easyjet. Fuziunile altor operatori aerieni vor duce "la unele presiuni asupra preţurilor", a avertizat recent O'Leary. Acesta a adăugat: "Preţurile biletelor vor începe să crească din nou deoarece în acest moment ele sunt în mod artificial scăzute".
În pofida unei creşteri cu 7% a numărului de pasageri transportaţi, Ryanair a fost numită pentru al şaselea an "cea mai puţin plăcută companie aeriană" pentru zborurile pe distanţe scurte din Marea Britanie, conform unui sondaj realizat de grupul consumatorilor "Which?".
Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS