CFR Cluj va concedia 1.100 de angajati din martie
Peste 1.100 de angajati din sistemul feroviar din cadrul Regionalei CFR Cluj vor fi concediati, din luna martie, acestia urmand sa primeasca plati compensatorii pe o perioadă cuprinsa intre 12 si 15 luni, in functie de vechime.
"Este o tragedie pentru calea ferată ce se întâmplă cu aceste diponibilizări. Pe raza Regionalei CFR Cluj, vor fi concediate 820 de persoane de la CFR Marfă, 280 de la CFR Călători ÅŸi 60 de la CFR Infrastructură. Oamenii vor primi plăţi compesatorii pe o perioadă de 12 sau 15 luni, în funcÅ£ie de vechime", a spus Grigore Mare, presedintele Sindicatului Regional "Libertatea".
Potrivit acestuia, cea mai afectata este compania CFR Marfa, unde activitatea a scazut cel mai mult, atat din cauza crizei economice, cat si a unor persoane din managementul companiei care au intrat in domeniul privat cu acelasi obiect de activitate.
"Cei de la Marfa nu isi mai pot plati datoriile la stat. Activitatea a scazut atat din cauze economice, cat si din cauza unor persoane din conducere, care au intrat in sistemul feroviar privat", a spus Mare.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS