Compania low-cost Flydubai a lansat primele zboruri spre Tel Aviv, după normalizarea relaţiilor între Emiratele Arabe Unite şi Israel
Flydubai
Compania aeriană low-cost Flydubai a lansat joi primele zboruri directe spre Tel Aviv, la două luni după normalizarea relaţiilor între Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Israel, sub egida SUA, informează AFP.
Avionul a decolat joi dimineaţa de pe aeroportul internaţional din Dubai, unul dintre cele mai importante din lume.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu va fi prezent la sosirea cursei aviatice pe aeroportul internaţional Ben Gurion, a anunţat pe Twitter purtătorul său de cuvânt pentru mass-media arabe, Ofir Gendelman, potrivit Agerpres.
Emiratele Arabe Unite au semnat în septembrie un acord negociat de SUA pentru oficializarea relaţiilor lor cu statul israelian, primul acord de acest tip încheiat de un stat arab din Golf.
Emiratele Arabe sunt a treia ţară arabă care şi-a normalizat relaţiile cu Israelul, după Egipt în 1979 şi Iordania în 1994, care au pus astfel capăt stării de război cu vecinul lor israelian. EAU au fost urmate la scurtă vreme de Bahrain.
Flydubai a anunţat la începutul lunii că va opera 14 zboruri pe săptămână între aeroportul internaţional Dubai şi aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS