Blue Air lansează opt rute noi de zbor din România. Prețul biletelor pornește de la 19,99 euro
Blue Air
Operatorul aerian Blue Air anunţă lansarea a opt noi rute de zbor de pe aeroporturile din Bucureşti, Iaşi şi Bacău, începând din vara acestui an.
Potrivit unui comunicat de presă la companiei, în data de 15 iunie, va fi inaugurată din București ruta către Munchen, cu patru zboruri pe săptămână, iar în 16 iunie va decola prima aeronavă Blue Air din Iaşi către Verona, unde vor fi programate câte trei zboruri pe săptămână.
Totodată, Blue Air lansează şase noi rute de pe aeroportul din Bacău, respectiv către: Atena, Birmingham, Copenhaga, Larnaca, Oslo şi Stuttgart. Aceste rute se adaugă celorlalte nouă operate în prezent de pe Aeroportul Internaţional "George Enescu".
Astfel, începând cu 15 iunie 2020, pasagerii din Bacău vor călători cu Blue Air către 15 destinaţii diferite: Atena, Bruxelles, Birmingham, Bologna, Copenhaga, Dublin, Larnaca, Liverpool, Londra, Madrid, Milano, Oslo, Roma, Stuttgart şi Torino.
Preţul biletelor către noile destinaţii porneşte de la 19,99 euro, iar prin programul de abonamente anuale Blue Benefits, pasagerii şi partenerii lor de călătorie beneficiază de reduceri la biletele de avion, precum şi pentru bagajele de cală.
Blue Air, cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, operează avioane tip Boeing 737 şi are în derulare un program amplu de înnoire a flotei pentru a oferi pasagerilor cele mai bune condiţii de călătorie.
În 15 ani de activitate, Blue Air a transportat mai mult de 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri.
Compania este certificată IATA Operational Safety Audit (IOSA) de către International Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.
Mai multe despre:
#Blue Air#transport aerian
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS