Avertisment fără precedent de la UE. România ar putea pierde banii europeni pentru două autostrăzi, o cale ferată și linia de metrou până la Otopeni. Guvernul a găsit vinovatul: lupta anticorupție
Avertisment fără precedent din partea Comisiei Europene. Riscăm să pierdem banii europeni pentru singurele 4 proiecte mari de infrastructură la care am obţinut finanţare.
Este vorba despre două autostrăzi, o cale ferată şi linia de metrou până la Otopeni. Într-o scrisoare adresată ministrului Transporturilor, comisarul european pentru politică regională Corina Crețu critică pe un ton vehement autoritățile române.
Oficial, absorbţia fondurilor de dezvoltare pentru primul trimestru din an este puţin peste 1% şi vine după ce anul trecut a fost cel mai prost pentru investiţii publice din ultimul deceniu.
Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, critică modul în care sunt planificate şi puse în practică proiectele la București. Exemplul negativ este autostrada Lugoj - Deva, unde licitaţia a pornit fără acordul de mediu, iar construcţia a fost parţial blocată.
Teoretic, de anul viitor vom avea autostrada de la Nădlac la Sibiu, însă cu o “pauză” de 9 km. Asta din cauza Companiei de Drumuri, care a scos la licitaţie şi a semnat contractul înainte să primească avizul de mediu.
Atunci când a venit, acest aviz a impus construirea unor tunele, care costă însă de 10 ori mai mult şi care vor fi scoase separat la licitaţie. Aşa că acum şantierul Autostrăzii A1 se opreşte brusc, iar specialiştii spun că porţiunea lipsa de 9 kilometri nu poate fi terminată mai devreme de 5 ani.
În ciuda avertismentelor clare ale Comisiei, Compania de Drumuri a făcut din nou licitaţie fără să aibă avizul de mediu şi pentru autostrada Sibiu-Pitesti, loturile 1 şi 5. “Vă rog să interveniţi şi să puneţi capăt acestei practici” scrie Corina Creţu.
În caz contrar, pentru că proiectele sunt foarte slabe şi întârziate, am putea pierde definitiv fondurile. Este vorba despre 35% din întreaga alocare de peste 20 de miliarde de euro.
Scrisoarea comisarului Corina Creţu a venit pe 25 aprilie 2018 la Guvern şi abia marți, pe 15 mai, a stârnit reacţii deoarece abia acum a apărut în presă. La Ministerul Transporturilor au fost chemaţi toţi directorii din ministere responsabili de achiziţii, plus cei de la Compana de Drumuri.
La discuţii au fost şi Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, dar şi ministrul Transporturilor, Lucian Șova. Discuţiile au fost cel puţin aprinse, potrivit unor surse.
O reacţie a venit de la vicepremierul Graţiela Gavrilescu, ministru al Mediului. În opinia sa, lupta împotriva corupţiei ar fi frânat dezvoltarea ţării.
Grațiela Gavrilescu: “Construcţia de autostrăzi, care în paranteză fie spus, ne-ar fi utile pentru ca toată creşterea economică s-o punem în operă. Este că mi-am pus întrebarea şi bine aţi spus în raport, ”de ce oare noi nu?” Am luat conceptul anticorupție şi l-am transformat în repercutarea dezvoltării.”
Anul acesta, potrivit datelor de la Finanţe, România a absorbit aproape 300 de milioane de euro din 30 de miliarde fonduri europene, adică 1%.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS