Al saptelea director in sapte ani pentru Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti. Bogdan Mandrescu a terminat liceul in 2006 si a fost consilier al ministrului Transporturilor
Aeroportul Henri Coanda
Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti (CNAB), care adminstreaza cel mai mare aeroport al tarii, Henri Coanda, are un nou director general, al saptelea in ultimii sapte ani, scrie News.ro.
Bogdan Mandrescu, care a terminat liceul in 2006, a fost numit intr-o sedinta a Consiliului de Administratie care a avut loc miercuri.
Anterior, Mandrescu a ocupat functia de director de cabinet in biroul actualului ministru al Transporturilor, Razvan Cuc, pe vremea cand acesta era secretar de stat, potrivit unor surse citate de News.ro.
Mandrescu este unul dintre cei mai tineri directori ai unei companii de stat din Romania. CNAB administreaza cel mai mare aeroport al tarii, Henri Coanda, care a avut anul trecut aproape 11 milioane de pasageri.
”El este cel de-al saptelea director general din ultimii sapte ani. In ultimii sapte ani au fost, in total, noua mandate de director general, dintre care doi au fost numiti de doua ori. Mandrescu a fost numit miercuri, in cadrul unei sedinte a consiliului de administratie”, au declarat sursele citate.
Potrivit CV-ului publicat pe site-ul CNAB, Mandrescu a terminat liceul in 2006 si Facultatea de Administratie si Afaceri din cadrul Unversitatii Bucuresti in 2009.
In perioada noiembrie 2013-decembrie 2014, el a ocupat functia de consultant in cabinetul presedintelui Societatii Romane de Televiziune (SRTV), functie ocupata atunci de Stelian Tanase.
In perioada decembrie 2014-decembrie 2015, el a lucrat ca si consultant financiar pentru firma Inspur Shandong Group China.
Din noiembrie 2015 pana in prezent, a ocupat functia de director de cabinet pentru secretar de stat in Ministerul Transporturilor, in biroul actualului ministru al Transporturilor, Razvan Cuc.
Noua numire vine in contextul in care specialistii avertizeaza ca aeroportul Henri Coanda s-ar putea confrunta anul viitor cu probleme, pe fondul amanarii investitiilor in modernizare si atingerii unor limite in ceea ce priveste capacitatea numarului de pasageri.
In acest an, numarul de pasageri al aeroportului ar putea creste cu 15%, ceea ce inseamna ca ar putea avea aproape 13 milioane de pasageri la finalul lui 2017, foarte aproape de limita estimata la 13,5 milioane de pasageri anual.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS