Al doilea oraș din România, după București, care ar putea avea metrou
După Capitală, Clujul ar putea fi primul oraș din țară cu metrou. Proiectul unei magistrale este în discuție de ani de zile în orașul de pe Someș, iar acum autoritățile locale au acordat peste 3 milioane de lei pentru a începe studiile de fezabilitate.
Primele călătorii ar putea avea loc peste cel puțin zece ani.
Dezvoltarea economică a Clujului din ultimii cinci a dus la un boom imolbiliar, iar zonele limitrofe au devenit parte din oraș. Așa că metropola se confuntă cu o supra aglomeraare a infrastructurii.
Reprezentanții primăriei sunt mai deciși ca niciodată să construiască o magistrala de metrou care va avea o lungime de 40 de kilometri.
Metroul ar urmă să pornească din localitatea Gilău, iar ultima stație ar trebui să fie în zona industrială de la Jucu. Optimiști, inițiatorii proiectului susțin că până în 2030 am putea circula cu metroul în Cluj-Napoca, iar mai apoi magistrala să fie extinsă și în zona metropolitană.
Planul este ca toate comunele din jurul orașului devenite suburbii să fie legate: Gilău, Florești, de unde 25 de mii de oameni vin zilnic în Cluj să lucreze, Apahida și Jucu.
Primul pas a fost făcut de Consiliul Local la începutul anului, care a acordat suma de 3,4 milioane de lei pentru studiul de prefezabilitate, care va stabili condițiile în care poate fi construită o asemenea magistrală.
Oana Buzatu, purtător de cuvânt Primăria Mun. Cluj-Napoca: ”În urma alocării acestei sume și studiile prealabile vom avea toate detaliile cu privire la lungimea, felul în care să se distribuie o astfel de linie de metrou . În mod real orașul nostru găzduiește și suportul în trafic furnizat de o populație care se apropie de jumătate de milion.”
Arhitecții sunt însă sceptici față de acest proiect.
Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România: ”Suntem un oraș colinar, pe vale, un metrou funcționează dacă este o rețea coerentă, care are mai mulți poli, nu servește numai de exemplu axa est-vest. Este notoriu că toată zona centrală este plină de vestigii arheologice, ceea ce face că orice intervenție în subteran că va declanșa ani de zile de cercetări și studii”.
Municipalitatea clujeană nu este la prima inițiativă îndrăzneață de acest gen.
Spre exemplu, în urmă cu 10 ani, primarul Emil Boc anunță că va face un tunel subteran uriaș în centrul orașului pentru a decongestiona traficul, dar proiectul a rămas la stadiul de promisiuni până acum.
Mai multe despre:
#metrou#Cluj-Napoca
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS