Samsung lanseaza o gama de produse cu software Microsoft, dar si telefonul-tableta Galaxy Note II
Samsung Electronics a prezentat o tableta si un smartphone care ruleaza sistemul de operare Windows produs de Microsoft, dar si telefonul-tableta Galaxy Note 2, cu Android, "arme" neconventionale in duelul cu Apple pentru suprematie pe piata gadget-urilor premium.
iPad-ul produs de Apple domina piata tabletelor, cu o cota estimata la peste 60%, in pofida constelatiei de alternative care ruleaza sistemul de operare Google Android, de la companii precum Samsung, Asus sau Motorola.
Totodata, verdictul favorabil obtinut de Apple in procesul impotriva Samsung privind copierea mai multor tehnologii patentate reprezinta un semnal ca Google si producatorii de dispozitive Android trebuie sa-si regandeasca strategia, in special in privinta designului, pentru a evita noi litigii costisitoare.
Juriul federal convocat la procesul Apple - Samsung, in San Jose, California, a dispus ca grupul sud-coreean sa plateasca companiei americane daune de peste 1 miliard de dolari, considerand ca mai multe produse imita elemente brevetate de design si interfata de la iPhone si iPad.
Analistii au vazut imediat victoria Apple impotriva Samsung drept o oportunitate pentru Nokia si Microsoft, marii intarziati ai "revolutiei smartphone-urilor". Astfel, teama de litigii ar putea determina pe piata o migratie catre sistemul de operare Windows, Nokia fiind deja pozitionat ca principal partener al Microsoft.
Samsung a prezentat joi, la Berlin, in cadrul salonului de electronice de consum IFA, gama de produse propuse pietei pentru ultima parte a acestui an, potrivit Wall Street Journal.
Compania sud-coreeana a prezentat linia de produse ATIV, inclusiv o tableta de 10,1 inci cu Windows RT (varianta a Windows 8) si un smartphone de 4,8 inci cu Windows Phone 8. Noile produse vor fi disponibile in aceasta toamna, insa Samsung nu a precizat date exacte si nici preturi.
Dupa mai mult de doi ani de fidelitate fata de sistemul de operare Google Android, Samsung a aratat, intr-un comunicat, ca va propune tot mai multe produse bazate pe platforma Windows 8.
"Este foarte probabil ca Samsung sa caute sa-si reduca dependenta de Google, continuand sa-si consolideze gama de produse Windows", comenteaza analistul Lee Sun-tae de la NH Investment & Securities, citat de WSJ.com.
Samsung a devenit in acest an cel mai mare producator de smartphone-uri dupa vanzari, depasind Nokia si Apple. Potrivit datelor companiei de cercetare IDC, Samsung a avut in trimestrul al doilea o cota de piata de 32,6%, fata de 16,9% pentru Apple si 6,6% pentru Nokia. Segmentul tabletelor este dominat insa de Apple, cu o cota de 68,2%, in timp ce Samsung are numai 9,6% din piata.
Smartphone-ul Samsung ATIV S, cu Windows Phone 8, are ecran de 4,8 inci, procesor dual-core de 1,5 GHz, 1 GB de memorie RAM, camera de 8 megapixeli, 16-32 GB de stocare interna plus slot pentru card-uri micro SD si o baterie relativ generoasa. Tableta din aceeasi gama are ecran de 10,1 inci, procesor de 1,5 GHz si 2 GB memorie RAM.
Compania a lansat, tot la IFA Berlin, si succesorul telefonului-tableta Galaxy Note. Galaxy Note II are un ecran mai mare, de 5,5 inch, si acelasi "stilou" care permite scrisul de mana, desenatul si interfata touch de precizie. Primul model a avut un succes neasteptat.
Ecranul are rezolutie HD 720p, procesor cu patru nuclee de 1,6 GHz, camera de 8 megapixeli, stocare interna de 16-64 GB si ruleaza cea mai recenta versiune a sistemului de operare Android.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS