Punctul de pensie crește la 1.100 lei, de la 1 iulie
Pensii
Premierul Viorica Vasilica Dăncilă a precizat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că pensiile românilor de vor majora începând de la 1 iulie.
”Este o datorie pentru cei peste 5 milioane de pensionari. Punctul de pensie crește cu 10%, la 1100 de lei”, a transmis premierul României.
Pensia minimă va crește, astfel, de la 520 de lei, la 640 de lei, sume nete. Tot de la 1 iulie se măresc și prestațiile sociale pentru persoanele cu dizabilități.
Premierul a mai transmis că vor fi făcute investiții în mai multe domenii, în special în domeniul sanitar și a anunțat operarea și construirea unei bănci naționale de sânge.
Niciunul dintre actele normative despre care a vorbit premierul Dăncilă în ședința de guvern nu există pe ordinea de zi comunicată de instituție. În toate punctele atinse de premierul României în timpul discursului nu au fost atinse cele menționate pe ordinea de zi.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS