Iohannis: Un sistem de pensii gestionat de stat nu este sustenabil într-o ţară cu natalitate redusă şi cu migraţie negativă
Klaus Iohannis
Un sistem de pensii gestionat preponderent de stat nu este sustenabil într-o ţară cu natalitate redusă şi cu migraţie negativă, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis.
"Educaţia economică, ca să vorbesc de o dimensiune relativ marginalizată a educaţiei, este absolut necesară pentru a sprijini asumarea valorilor specifice economiei capitaliste de piaţă, dar şi pentru a ne apăra tinerii de falsele promisiuni ale populismului. Voi da ca exemplu dezbaterea pe marginea sistemului de pensii administrat privat, care acum este în curs, cu o dinamică foarte interesantă la nivel guvernamental. (...) Este clar că într-o ţară cu natalitate redusă şi cu migraţie negativă, un sistem de pensii gestionat preponderent de stat pur şi simplu nu este sustenabil. Orice promisiune că se poate continua aşa este doar o tentativă de amăgire a populaţiei, sacrificând bunăstarea viitorilor pensionari", a declarat Iohannis, potrivit Agerpres.
Președintele Iohannis a participat, miercuri, la lansarea raportului "World Development Report 2018: Learning to Realize Education's Promise", care a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I".
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, săptămâna trecută, că Pilonul II de pensii va fi opţional, iar această variantă este "fără doar şi poate" bătută în cuie.
Ministrul a mai spus că pe durata verii va exista o prezentare foarte clară pe acest pilon, "care sunt avantajele şi care sunt o parte din dezavantaje".
“Ne-am hotărât ceea ce vrem să facem cu Pilonul II de pensii şi este ceea ce am comunicat de anul trecut: să fie opţional acest Pilon II. Fără doar şi poate această variantă este bătută în cuie. Între timp am aflat cu stupefacţie că sunt şi eu cotizant la Pilonul II de pensie, în condiţiile în care am fost ferm convinsă că fiind la limita de vârstă, atunci mi s-a luat în considerare o cerere pe care o depusesem la Camera Deputaţilor, unde lucram atunci, dar nu s-a luat în considerare. Timp de 10 ani nu am primit nicio informare despre valoarea unităţilor de fond pe care le aveam la firma respectivă. Am fost absolut convinsă că timp de 10 ani neprimind niciun plic acasă, în condiţiile în care legea spune foarte clar că anual eşti obligat să îi spui asiguratului care este valoarea şi numărul unităţilor de fond, neprimind nimic am fost absolut convinsă că nu sunt", a explicat ministrul Muncii, potrivit Agerpres.
Ea a menţionat că oricine ar trebui să aibă dreptul să opteze în privinţa contribuţiilor către Pilonul I sau Pilonul II de pensii.
"Eu vreau să optez, vreau să am această posibilitate şi oricine ar trebui să aibă acest drept. Sigur pe perioada verii veţi vedea o prezentare foarte clară vizavi de Pilonul II de pensii, ce înseamnă, care sunt avantajele, care sunt o parte din dezavantaje", a spus Vasilescu.
Întrebată dacă poate să spună ca ministru al Muncii în cabinetul Dăncilă că nu va fi naţionalizat Pilonul II de pensii, ea dat asigurări: "nu va fi naţionalizat Pilonul II de pensii" .
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS