Poşta Română a început distribuirea pensiilor. Cum își vor primi banii pensionarii din Suceava, zonă aflată în caratină
Pensie, saracie
Compania Naţională Poşta Română a început distribuirea și a stabilit o procedură de lucru specială pentru gestionarea situaţiei de la Suceava, conform unui comunicat remis miercuri.
Angajaţii Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a face posibilă distribuirea pensiilor într-un timp mai scurt, menţionează Poşta Română.
Directorul general al Poştei Române, Horia Grigorescu, a declarat că instituţia încearcă să distribuie toate pensiile până la Paşti.
"Depunem toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt, indiferent de situaţia în care ne aflăm. Calendarul normal de distribuire a prestaţiilor sociale, a pensiilor, este 1 - 15 aprilie. Noi, împreună cu colegii mei, toţi poştaşii din ţară, care sunt de fapt eroii acestei situaţii, vom încerca să facem toate demersurile necesare pentru a ajunge cât mai repede faţă de calendarul normal. Facem absolut tot ce ne stă în putere ca banii să ajungă la toţi pensionarii, astfel încât toată lumea să aibă bani în casă înainte de sărbătorile pascale", a afirmat directorul general al Poştei Române.
Poşta Română a stabilit o procedură de lucru specială pentru gestionarea situaţiei de la Suceava, unde municipiul şi 8 comune se află în carantină, precizează compania.
Ca urmare a instituirii măsurii de carantină în Municipiul Suceava şi în zone limitrofe, pe teritorul a 8 comune, Adâncata, Salcea, Ipoteşti, Bosanci, Moara, Şcheia, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei, compania a stabilit o procedură de lucru pentru a asigura distribuirea prestaţiilor sociale în deplină siguranţă, atât pentru cei 61 de factori poştali responsabili de zonele menţionate, cât şi pentru beneficiarii drepturilor sociale, menţionează Poşta Română.
Astfel, deplasarea în teren a poştaşilor se va face cu mijloace mecanizate, puse la dispoziţie de Oficiile Judeţene de Poştă, în vederea reducerii expunerii acestora pe străzi, dar şi pentru a realiza un număr crescut de distribuiri în aceeaşi zi, astfel încât perioada de achitare să fie comasată. Pe toată perioada realizării activităţii, factorii poştali vor avea asupra lor legitimaţii şi adeverinţe de la angajator, completate şi semnate.
Toţi factorii poştali sunt echipaţi corespunzător, fiind protejaţi cu măşti, mănuşi şi dezinfectant şi au fost reinstruiţi să evite interacţiunea în momentul în care ajung la uşile oamenilor, precizează Poşta Română. Aceştia vor respecta distanţa de 2 metri faţă de beneficiarul drepturilor sociale. Contravaloarea pensiei/mandatului se va preda, către beneficiar, pe cât posibil, în plic pe care vor fi înscrise datele beneficiarului.
Completarea cuponului se va face de către beneficiarul drepturilor sociale doar cu instrument de scris propriu. În cazul în care aceştia nu deţin unul propriu, va fi pus la dispoziţie de către poştaş. Durata operaţiunii nu va fi mai lungă de aproximativ 5 minute pentru un beneficiar, menţionează Poşta Română.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS