Peste 73% dintre romani au renuntat in 2010 la ingrijire medicala din cauza lipsei banilor
Peste 73% dintre romani au renuntat in 2010 la vizitele medicale din cauza costurilor pe care le implica o astfel de vizita, potrivit unui studiu lansat, marti, de ARPIM, cu ocazia Zilei europene a pacientului.
"Aceasta cifra ar trebui sa atraga atentia autoritatilor si sa ridice multe semne de intrebare. Mai ales ca vorbim de milioane de romani care nu au apelat la medic atunci cand au fost bolnavi, de teama costurilor ridicate ale analizelor si medicamentelor, si care, desi lunar isi platesc contributia de sanatate, nu merg la un consult medical decat atunci cand starea lor de sanatate se agraveaza", a declarat directorul executiv adjunct al Asociatiei Romana a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM), Cristian Lutan.
Potrivit studiului, femeile au renuntat mai usor la ingrijirea medicala de care aveau nevoie la un moment dat, 74,9% dintre respondente declarand ca nu au consultat un medic specialist din motive financiare.
De asemenea, 89,4% dintre tinerii cu varste cuprinse intre 15-24 de ani nu au mers la medic atunci cand au avut nevoie, a precizat ARPIM.
La polul opus, cel mai greu sunt dispuse sa renunte la ingrijire medicala persoanele cu varsta intre 35 si 49 de ani. Aproape trei sferturi dintre respondenti (70,2%) au declarat ca nu au vizitat medicul atunci cand au avut nevoie, din ratiuni economice.
"Acest lucru are un impact asupra societatii, pentru ca un om bolnav nu va avea aceeasi contributie la economia nationala ca un om sanatos. Studiile arata ca fiecare 100 de romani pierd 16 ani de viata activa din cauza conditiilor precare ale sistemului de sanatate. Iar aceasta situatie nu este una recenta. Conform unui raport facut de Banca Mondiala in anul 2005 privind sistemul de sanatate din Romania, gospodariile cu venit minim pe economie erau de doua ori mai dispuse sa renunte la ingrijire medicala decat celelalte", a mai spus Cristian Lutan.
Situatia este ingrijoratoare, cu atat mai mult cu cat are la baza principala problema a sistemului sanitar - subfinantarea.
La nivel european, Romania se situeaza printre ultimele locuri la capitolul cheltuieli cu sanatatea per capita, alocand 600 de euro, in timp ce media europeana este de 1.800 de euro.
Romania se afla pe ultimul loc in Europa si in ceea ce priveste procentul din PIB alocat Sanatatii - 3,6%, de doua ori mai mic decat media europeana si de trei ori mai mic decat Franta, care se afla in fruntea clasamentului, alocand peste 9% din PIB, precum si sub media tarilor africane, a precizat sursa citata.
Citeste si:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS