Sindicatele din finante pregatesc, miercuri, un nou protest. Angajatii sunt nemultumiti de proiectul Legii salarizarii, care le taie salariile cu pana la 35%
Angajatii din directiile de finante publice din tara au incheiat in jurul orei 13.00 protestul declansat luni dimineata, dar spun ca se pregatesc de o noua greva in cursul zilei de miercuri, nemultumiti de proiectul Legii salarizarii prin care salariile lor ar scadea cu pana la 35%, a aununtat presedintele Sed Lex, Vasile Marica, la finalul discutiilor cu reprezentantii Ministerului Finantelor.
"Probabil ca miercuri, impreuna cu colegii nostri din tara, toti colegii vor fi convocati la Bucuresti, vom lua o decizie impreuna cu domnul ministru. Suntem alaturi de colegii nostri din tara care au iesit spontan la aceasta actiune. Nu putem sa vorbim mai mult despre vreo propunere de la Ministerul Finantelor Publice, care a spus ca trebuie analizate, impreuna cu bugetul, propunerile pe care le fac”, a declarat, luni, presedintele SED Lex, citat de News.ro.
Vasile Marica a explicat ca, prin noua Lege a salarizarii, salariile angatilor ar scadea cu pana la 35 la suta.
"Cred ca este foarte clar pentru toata lumea ca avem oameni bine pregatiti si care stiu cu ce se mananca Legea salarizarii, iar la ora actuala acest protest spontan a facut sa priceapa si ministerul, probabil ca si in Parlament se va auzi acest ecou, ca scad salariile. Cred ca niciun parlamentar, nici ministrul Finantelor, nici ministrul Muncii nu pot fi de acord cu scaderea salariilor, indiferent cati oameni sunt carora le scad salariile, ca sunt 5, ca sunt 1.000, ca sunt 30, intre 10% si 35% este enorm”, a spus liderul sindical.
Intrebat daca salariatii din finante vor amana protestele pana miercuri, Marica a spus ca acest lucru nu este sigur, precizand ca protestul de luni nu a fost organizat de sindicat.
"Noi nu putem sa spunem nici sa ramana, nici sa inceteze, nu noi l-am pornit. Noi nu facem decat sa vedem daca oamenii accepta sa ii reprezentam in aceasta actiune. Daca nu, s-ar putea sa isi numeasca ei oameni sa vina la aceasta discutie. Este o nemultumire generala si ar fi o prostie sa cred, ca noi, sindicatele, am incercat sa discutam cu Guvernul, sa aducem la discutie scaderea de salarii, am facut propuneri fata de grila de salarii”, a spus presedintele Sed Lex.
Vasile Marica a mai spus ca aproximativ 12.000 de salariati vor fi afectati prin scaderea de 10-35 la suta din salariu daca Legea salarazarii va fi aprobata asa cum este.
"Din punctul nostru de vedere, circa 12.000 de salarii scad in proportie de 10-35%, pentru ca legea este facuta de asa natura incat pana in 2022 nu stim cat fluctueaza valorile, pentru ca nu stii salariul in plata la ora actuala, fiind diferentiat, cu cresteri diferentiate. Nu puteti sa calculati lucrul acesta, pe asta a mizat si Guvernul, nu se poate calcula, pentru ca are o previziune gresita, iar salariul minim diferentiat”, a explicat Marica.
Cateva mii de salariati din directiile de finante publice au declansat un protest spontan, luni dimineata, nemultumiti de proiectul legii salarizarii, iar protestul s-a extins rapid in toata tara, la directiile de finante din unele orase activitatea fiind oprita total. In multe orase, activitatea administratiilor finantelor publice a fost blocata in totalitate, angajatii protestand fie in holurile institutiilor, fie in fata sediilor acestora.
De asemenea, cateva sute de salariati au protestat in fata Ministerului Finantelor. Si angajatii directiilor de taxe si impozite din primariile sectoarelor 2, 3, 4, 6 si din Ploiesti au oprit lucrul, in semn de solidaritate cu salariatii din Finante
Angajatii din vami s-au solidarizat cu salariatii din Finante si au organizat o actiune de protest sub forma ”excesului de zel”, astfel ca toate masinile care au trecut prin punctele de frontiera au fost controlate amanuntit.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS