Oamenii de afaceri propun introducerea unui salariu minim orar şi nu lunar, în medul privat, după ce Teodorovici a sugerat eliminarea lui
Lei, bani
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România susţine lansarea unui dialog public prin care asociaţiile patronale şi cele sindicale să ajungă la un consens referitor la stabilirea sau eliminarea salariului minim pentru sectorul privat, conform unui comunicat al organizației.
"Apreciem ca obiectivă iniţiativa domnului ministru Teodorovici în legătură cu importanţa fixării sau nu a unui salariu minim în sectorul privat, luând în considerare realităţile structurii economice şi diferenţele de productivitate între diverse sectoare. În contextul diferenţelor salariale existente între diversele regiuni ale ţării, eliminarea salariului minim ar putea fi un factor ce poate stimula crearea de noi locuri de muncă în zone mai puţin atractive, în principal din cauza lipsei infrastructurii", se menţionează în comunicat.
În cadrul analizelor şi discuţiilor vizând eliminarea sau menţinerea salariului minim obligatoriu în sistemul privat, AOAR propune evaluarea posibilităţii adoptării unui salariu minim orar şi nu lunar, "ceea ce ar corespunde realităţii unei economii marcate de variaţii ale cererilor de pe piaţa internă şi internaţională".
AOAR apreciază că specializarea şi dezvoltarea serviciilor care asigură o valoare adăugată crescută poate fi stimulată prin introducerea aplicării legale şi nu prin calcule aritmetice (salariu lunar împărţit la 160 de ore) a salariului minim orar, permiţând astfel o flexibilizare normală a costurilor cu forţa de muncă şi o creştere a competitivităţii companiilor.
Totodată, AOAR solicită Guvernului "să înţeleagă dificultăţile cu care se confruntă mediul de afaceri, urmare şi a unor decizii guvernamentale, ceea ce face ca realitatea pieţei muncii din România să fie una defavorabilă creşterii durabile a economiei româneşti".
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat vineri, la DCNews, că nu este normal ca la stat să fie salarii mai mari decât în mediul privat, în condiţiile în care angajaţii de la stat au un statut aparte de care personalul din mediul privat nu beneficiază.
"Este o situaţie neplăcută care trebuie inversată în ceea ce priveşte salariile. Nu poţi avea la stat salarii mai mari decât în sectorul privat. Statul oricum îţi oferă un statut aparte, anumite facilităţi, avantaje, o zonă în care nu te evaluează după cum te evaluează un patron în sectorul privat. Sunt acele evaluări puerile. Dai acolo nişte aprecieri pe care nu le poţi cuantifica în mod foarte clar. Şi toată lumea din administraţie are foarte bine ca şi calificativ adică suntem o administraţie de supereroi", a explicat Eugen Teodorovici.
El spune, în context, că abordarea trebuie schimbată chiar şi în ceea ce priveşte salariul minim care nu ar trebui impus la nivelul economiei ci numai în administraţie.
"Lucrurile în spate se întâmplă exact invers şi atunci, da, trebuie să schimbăm această abordare pas cu pas. Poate chiar şi la salariul minim pe economie. Eu sunt de părere că nu trebuie impus în economie. Îl stabileşti şi îl impui în administraţie, în sectorul public, dar în sectorul privat îl dai ca şi reper şi spui aşa: cine nu are angajaţi sub acest plafon primeşte un pachet de facilităţi. Dar laşi agentul economic să îşi stabilească singur decizia pe baza unor calcule pe care le face de la caz la caz şi aplică cea mai avantajoasă soluţie. Sunt pentru ca statul să nu fie prezent în piaţă", a subliniat ministrul Finanţelor Publice.
Pe acelasi subiect: