Nicolaescu: Spitalele trebuie sa gaseasca resurse proprii pentru a se finanta, fara a taia din salarii
Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, le-a spus managerilor de spitale sa acopere necesarul de finantare fara a taia din salariile angajatilor, aratand ca daca vor avea mai multe consultatii in ambulatoriu si internari de zi, s-ar putea sa aiba si mai multi pacienti multumiti, scrie Mediafax.
Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, presedintele si vicepresedintele CNAS, Cristian Busoi si Ciprian Bogdan, secretarii de stat Raed Arafat si Adrian Pana au discutat, marti, in videoconferinta, cu vicepresedintele Federatiei Sindicale Sanitas, Marius Sepi, prefectii tuturor judetelor, managerii spitalelor publice, directorii Directiilor de Sanatate Publica si ai Caselor Judetene de Asigurari de Sanatate.
Eugen Nicolaescu a spus ca principala directie de reforma pe care conducerile Ministerului Sanatatii (MS) si Casei Nationale de Asigurari de Sanatate o au in vedere este echilibrarea componentelor sistemului sanitar.
"In discutiile pe care le vom avea in aceasta saptamana cu FMI, BM, CE, vom accentua reforma structurala, vom pune pret pe ceea ce se numeste dezvoltarea sistemului prespitalicesc. Toti managerii trebuie sa inteleaga ca acesta este drumul corect. Ii rog pe manageri sa inteleaga ca in bugetele spitalelor sunt resurse. Important e cum reusesc sa le dirijeze acolo unde este nevoie si unde pot fi utilizate intr-un mod mai eficient", a declarat ministrul Eugen Nicolaescu.
Ministrul Sanatatii le-a solicitat managerilor de spitale sa gaseasca resursele necesare pentru ca pana la sfarsitul anului 2013 activitatea sa se desfasoare fara sincope majore si sa acopere necesarul de finantare, fara a taia din drepturile salariale ale personalului.
"Aveti foarte multe parghii la dispozitie, de dumneavoastra depinde cum le utilizati. Amintiti-va ca, daca dati mai multe consultatii in ambulatoriu si faceti mai multe internari de zi, s-ar putea sa aveti mai multi pacienti multumiti, cu mai multe cazuri rezolvate, decat pacienti care asteapta la usile spitalelor pentru internare continua", a mai spus ministrul Eugen Nicolaescu.
Pe acelasi subiect: