Lucrătorii din sănătate amenință cu greva generală, în 11 mai. BNS organizează miting la Ministerul Transporturilor și Guvern
Miting, sindicate
Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a stabilit joi programul de proteste, ce va demara cu un miting în Capitală în data de 26 aprilie, urmat de o grevă de avertisment pe 7 mai şi de grevă generală pe 11 mai, a declarat, prim-vicepreşedintele federaţiei, Iulian Pope, citat de Agerpres.
Sindicaliştii din Transporturi vor protesta, totodată, vineri, 20 aprilie, în faţa sediului Ministerului Transporturilor, după care se vor deplasa în marş către Guvernul României, a anunţat, joi, într-un comunicat de presă, Blocul Naţional Sindical (BNS).
"Biroul Permanent al Blocului Naţional Sindical a analizat situaţiile conflictuale existente în mai multe domenii de activitate în care confederaţia are reprezentare. Situaţia critică existentă în Calea Ferată Română în ceea ce priveşte nevoia de investiţii, identificarea unor soluţii corecte din punct de vedere economic şi social pentru salvarea CFR Marfă, cât şi amânarea adoptării statutului personalului feroviar, sunt argumente care ne determină la asumarea unei ieşiri publice ce va avea loc sub forma unui miting în faţa Ministerului Transporturilor, urmat de un marş către Guvernul României, ce se va desfăşura mâine, 20 aprilie, începând cu orele 10:00", se menţionează în comunicatul citat.
Reprezentanţii BNR notează, de asemenea, că există situaţii critice şi în alte domenii, cum ar fi sănătatea, industria de apărare şi aeronautică şi sportul.
"Serviciile de Ambulanţă din România - unde acuzăm lipsa de investiţii necesare creşterii calităţii serviciilor, cât şi un haos generalizat în salarizarea întregului personal, ce a dus la pierderi de venituri nete pentru marea majoritate a salariaţilor. Situaţia discriminatorie creată în asistenţă socială (face parte din aceeaşi familie ocupaţională cu sănătatea) unde, prin aplicarea Legii salarizării în sectorul bugetar, s-a ajuns la diminuări de venituri salariale de până la 35% pentru aproximativ 15% din personalul salarizat. Discrepanţele salariale create în sănătatea publică drept urmare a aplicării Legii 153/2017 şi care a dus la învrăjbirea unor categorii socio-profesionale care împreună concură la înfăptuirea actului medical. Reamintim faptul că BNS a fost singura confederaţie sindicală naţională reprezentativă care, anul trecut, în reuniunile Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social, a cerut ca aplicarea Legii 153/2017 să se producă pe întreaga familie familie ocupaţională a sănătăţii şi asistenţei sociale, tocmai pentru evitarea unei astfel de stări conflictuale. Această cerere a fost ignorată de Cabinetul Tudose", atrag atenţia sindicaliştii.
BNS subliniază, totodată, situaţia disperată în care se află salariaţii din industria de apărare şi din industria aeronautică (firme cu capital majoritar de stat) care nu şi-au mai primit drepturile salariale de patru luni, dar şi problemele majore care se regăsesc în salarizarea lucrătorilor din Ministerul Tineretului şi Sportului, Direcţiile Judeţene de Tineret şi Sport, federaţiile sportive şi din cadrul Cluburilor Sportive Universitare.
"Toate aceste elemente ne îndreptăţesc să facem un apel la Guvernul României pentru deschiderea unor negocieri serioase şi responsabile care să ducă la rezolvarea problemelor semnalate. În lipsa unui răspuns adecvat din partea Guvernului României, comunicăm opiniei publice că acţiunile de protest ce vor debuta vineri, 20 aprilie, vor continua în perioada următoare până la atingerea obiectivelor noastre sociale", menţionează membrii BNS.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS