Sindicatele se alătură protestelor societății civile. BNS anunță un miting de protest față de modificarea Codului Fiscal și împotriva legilor justiției
Miting sindicate
Blocul Naţional Sindical (BNS) organizează în 12 decembrie un miting de protest privind Codul fiscal şi se alătură manifestaţiilor societăţii civile împotriva legilor justiţiei, anunţat, marţi, liderul BNS Dumitru Costin.
Costin a precizat că mitingul va fi organizat în 12 decembrie, pentru că până atunci se desfăşoară demersuri juridice.
”Ne vom alătura manifestaţiilor organizate de societatea civilă din România pe legile justiţiei, pentru că în ultima perioadă de timp am văzut foarte multe deraieri în discursurile publice ale liderilor politici, de o parte şi de alta, şi nu trebuie să lăsăm acest subiect să fie tranşat în spatele uşilor închise, pentru că discutăm de soarta tuturor cetăţenilor acestei ţări, nu de un lider politic sau altul. Şi, în egală măsură, să adăugăm, împreună cu societatea civilă, pe lista de teme încă două teme fierbinţi care vizează activitatea noastră, şi anume: faimoasa mutare a contribuţiilor de la angajator la angajat, modificările Codului fiscal şi, în traducere pentru toţi cei care ne urmăresc, modificările Legii 62, care înseamnă de fapt eliminarea îngrădirilor care sunt astăzi în legislaţia naţională asupra drepturilor şi libertăţilor tuturor lucrătorilor din România în a se organiza şi a-şi apăra drepturile şi libertăţile”, a precizat liderul BNS, citat de News.ro.
El a spus că, în urma modificărilor la Codul fiscal, vor fi afectaţi atât angajaţii din sistemul privat, dar şi cei din sectorul bugetar.
”Vor fi afectaţi şi lucrători din sectorul bugetar, încă nu realizează consecinţele Legii 153, mulţi dintre ei trăiesc din păcate în stratosferă şi nu văd ce se întâmplă în realitate. Am colegi care s-au trezit şi au început să facă evaluări propriu-zise şi au constatat că vor fi şi zone bugetare în care marea majoritate a salariaţilor vor fi la nivelul salariului minim. (...) Avem lucrători din companiile cu capital de stat, avem o listă impresionantă de firme care angajează un număr foarte mare de salariaţi, au zeci de mii de salariaţi, în sectorul de stat, care sunt sub constrângerea faimoasei ordonanţe 26 şi au o mulţime de restricţii şi până nu se elimină acele restricţii nici măcar nu pot face nimic în această perioadă de 20 de zile lucrătoare”, a susţinut Costin.
Liderul BNS a vorbit şi despre situaţia angajaţilor din sistemul privat, care, mai ales în firmele mici, sunt la mâna angajatorilor.
”Acolo unde există organizaţii sindicale, există deja puncte de vedere comunicate ale angajatorilor, care au mari semne de întrebare legate de constituţionalitatea acestor prevederi. Şi atunci, angajatorii spun: nu vrem să ne asumăm să ne trezim, la începutul anului viitor, după ce am crescut salariile brute, cu altă hotărâre care să ne pună să dăm salariile înapoi, şi atunci vin cu nişte propuneri de genul să dăm temporar nişte prime, nişte stimulente în bani, pentru ca salariatul să nu piardă la venitul net. (...) Cei mai mulţi care vor avea de pierdut sunt cei din firme mici, foarte mici. Degeaba a venit Guvernul cu acea aberaţie de ordonanţă 82 prin care chipurile a creat un cadru prin care organizaţiile sindicale din România să se întâlnească cu angajatori din peste 400.000 de firme mici, să discutăm caz cu caz cum se întâmplă ajustările salariale. Acolo sunt la dispoziţia angajatorului”, a declarat Dumitru Costin.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS