“Romania, te iubesc”: Bogatii din valea saracilor. Afacerile dubioase din Valea Jiului, unde bugete consistente se evapora in numele ortacilor, nu si pentru ei
Vazuta de la Bucuresti, Valea Jiului este o gaura neagra. O industrie in care anual se scurg miliarde de lei de la buget, pentru a produce carbune mai scump decat cel din import.
Petrila, Petrosani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni si Uricani sunt guvernate in prezent de foame si deznadejde. Sunt locuri in care colapsul, mizeria si neputinta contureaza un urias tablou al paraginii, in inima tarii. Autoritatile spera sa scoata din saracie fostele zone miniere, prin proiecte care sa le schimbe aspectul ruginit si ponosit.
Alesii vor un turism la inaltime, cu domenii skiabile dupa model occidental, dar conditiile sunt la pamant. Valea Jiului ascunde insa investitii blocate, neterminate- lucrari executate prost sau mai mult pe hartie, contracte cu dedicatie si finantari dubioase.
Mineri saraci si baieti destepti
O vale considerata de multi a plangerii, imparte populatia in doua categorii. Prima e lumea saracilor, formata din grosul minerilor disponibilizati fara solutii. In a doua categorie ii gasim pe baietii destepti din Valea Jiului - patroni si oameni din administratia locala si din companiile din minerit, proprietari de conace, vile, cabane de vacanta. Se plimba in masini de lux si pun la cale destinele a sute de mii de localnici. Mai mult sau mai putin discreti, au facut si fac averi frumoase, intr-un loc care la prima vedere pare condamnat la saracie lucie.
Localitatea Vulcan, in inima Vaii Jiului, te intampina inca de la intrare cu cateva blocuri mizere. Patru sunt in dezastru total, si doar unul este anvelopat pe exterior. Primarul se lauda cu blocul, sustinand ca este reabilitat, numai bun pentru a primi cazuri sociale si familiile de mineri disponibilizati.
Oameni care fug de ploaie dintr-o camera in alta
In fata blocului "reabilitat" cativa copii se joaca in praf. Daca la exterior mai aduce a imobil bun de locuit, in interior, cladirea arata deplorabil. "Ploua, din cauza acoperisului”, spune un locatar. „Picura aici cu galeata. Picura apa pe pereti. Am stat in camera asta si m-am mutat dincolo ca ploua pe mine cu copilul. Nu mai stiam unde sa pun patul”.
Pe etaj e o singura baie. De aici oamenii iau apa pentru gatit si spalat. Mai sunt aici un dus si un wc pentru toate cele 30 de locuinte de pe palier. Neavand venituri, 50 de familii au ajuns in blocul social al primariei. Alternativa era sa doarma pe strazi. Pe culoarele de pe etaje e un paienjenis de fire, incalcite si lipite, fiindca sus nu era curent, asa ca oamenii au facut o improvizatie.
Blocuri cosmetizate pe bani grei
Edilul Gheorghe Ile vegheaza mizeria din bloc de pe niste afise electorale. In campanie, a promis ca va fi un primar de nota 10. Acum spune ca reabilitarea e scumpa - in jur de 20 de miliarde de lei vechi pentru un bloc. Cu acesti bani ar putea fi ridicat unul nou, de la zero. Primaria a depus proiectele la Guvern si asteapta sa vina banii, pentru ca si urmatoarele 4 blocuri sa primeasca aceeasi cosmetizare pe care a primit-o si primul.
Iar primaria mai are un cartier intreg cu blocuri sociale, pe o colina deasupra Vulcanului, poreclit Dallas. Un cartier, care in vremurile bune ale mineritului din Valea Jiului era pus pe vederile si calendarele din Vulcan. Astazi arata ca dupa un cataclism. Primarul spune ca blocurile sunt reabilitate, dar in realitate nu au curent. Oamenii se incalzesc cu haine vechi, luate cu cativa lei sacul, pentru ca sunt mai ieftine decat carbunii sau lemnele.
Imaginea de zona saraca a Vaii Jiului pare mentinuta special pentru a ascunde afaceri dubioase. Autoritatile se prefac ca incearca redresarea zonelor miniere, in timp ce bugete consistente se evapora anual in numele ortacilor, nu si pentru ei.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS