Decizia de majorare a salariului minim va fi luată în următoarele zile. Teodorovici: Data cea mai probabilă este 1 ianuarie 2019
Bani, lei
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că o decizie privind data majorării salariului minim pe economie este în curs şi va fi luată în Guvern în următoarele zile, adăugând că data care este cea mai aproape de o astfel de decizie este 1 ianuarie 2019.
"Este o decizie în curs şi am spus că erau cele două date, 1 decembrie şi 1 ianuarie, şi se va lua o decizie în Guvern în următoarele zile", a declarat Eugen Teodorovici, marţi, la Parlament.
Teodorovici a precizat că data care este cea mai aproape de o astfel de decizie este "1 ianuarie 2019, pentru salariul minim pe economie".
Întrebat, săptămâna trecută, dacă vor mai exista discuţii între Guvern, sindicate şi patronate cu privire la salariul minim, Teodorovici a declarat: "Discuţiile s-au purtat şi cred că mai este vorba doar de câteva (...) avize de asumat pe acest act normativ şi decizia va fi luată".
Tot atunci, Teodorovici a spus că majorarea salariului minim s-ar putea produce cel mai probabil de la 1 ianuarie şi va fi prinsă în bugetul pe anul viitor.
"Sigur va fi prinsă în ceea ce facem pentru anul viitor ca şi buget (...). Va trebui să fie decizia Guvernului vizavi de data la care salariul minim pe economie se va aplica în România", a subliniat Teodorovici.
Întrebat dacă termenul de 1 decembrie pentru creşterea salariului minim mai este viabil, ministrul Finanţelor a spus: "Doamna prim-ministru a anunţat foarte clar că e o discuţie la nivel de Guvern cu sindicatele, cu mediul de afaceri. Şi ca şi principiu şi concept este corect ca în timpul jocului regulile să fie schimbate cât mai puţin. Şi invocând mereu acea predictibilitate pe care trebuie să o respectăm, trebuie să arătăm foarte clar mediului de afaceri că suntem un partener serios şi care sprijină această zonă a economiei (...). Un mediu economic puternic este cel care îţi asigură şi distribuirea unei părţi a veniturilor şi către partea mai puţin fericită a populaţiei, adică în zona de pensii şi nu numai".
Atât fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, cât și preierul Viorica Dăncilă au declarat anterior că salariul minim ar putea crește de la 1 decembrie.
Salariul minim brut este în acest moment de 1.900 de lei şi ar urma să crească până la 2.080 de lei, potrivit ultimei variante. Ministerul Muncii a revenit asupra acestei valori, după ce iniţial se vorbea despre 2.050 de lei.
În proiectul Ministerului se vorbeşte despre o diferenţiere în funcţie de studii şi vechime. Vor primi 2.350 de lei cei care au 15 ani vechime în câmpul muncii, indiferent de angajator, precum şi cei care au studii superioare. Este, însă, vorba despre cei cu studii superioare necesare pentru funcţia pe care o au. Dacă un şofer, de exemplu, are diploma de licenţă în Drept, va primi tot 2.080 de lei.
Mai multe despre:
#salariu minim#Eugen Teodorovici
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS