De la PET-uri, la telefoane mobile si frigidere, totul se recicleaza. Supermarketurile ofera recompense si bonuri de cumparaturi in schimbul obiectelor pe care nu le mai folosim
Recompensele oferite de marile magazine pentru reciclare atrag tot mai multi romani. In schimbul PET-urilor, dozelor de aluminiu sau electrocasnicelor, oamenii primesc bonuri de cumparaturi si, in acelasi timp, protejeaza mediul.
Sistemele instalate in supermarketuri colecteaza sute de tone de deseuri pe an. E drept, inca foarte putin pentru o tara ca Romania.
Intr-un hypermarket din Bucuresti s-a facut coada la aparatul pentru reciclare. "Eu si familia mea bem multa apa si strang sticlele astea si vin o data pe saptamana aici. Cred ca toata lumea ar trebui sa faca asta", spune o femeie.
Intrebata de reporter daca e bine ca e si recompensata aceasta reciclare, aceasta recunoaste ca "nimeni nu face chestii degeaba la inceput".
Pentru fiecare PET primesti 5 bani. Recompensa poate fi considerata simbolica, insa chiar si asa clientilor li se pare tentanta.
Ana-Maria Florea-Harrison, PR supermarket: "Am strans anul trecut peste 7,5 milioane de PET-uri si peste 200 de tone de deseuri electrocasnice. Am acordat in schimbul lor vouchere de peste 30.000 de euro."
"Le cumpar de aici, le golesc si vin cu ele inapoi. Le adun pentru ca nu ma lasa sufletul sa le arunc la gunoi. Iau bonurile astea si le folosesc la cumparaturi", spune un barbat.
In aparatele automate ambalajele sunt tasate. Ajung "fulgi de plastic" din care se pot face alte PET-uri. Pot fi aduse pentru reciclare si electrocasnice - un frigider valoreaza 80 de lei, iar o masina de spalat aproximativ 200 de lei. Cei mai multi bani per kilogram ii primesc insa cei care recicleaza telefoane mobile.
Atat in Carrefour, cat si in Cora, Auchan sau in peste 10 magazine Mega Image din Capitala si din tara sunt instalate astfel de aparate.
O doza de aluminiu se degradeaza complet in 100 de ani, pungile de plastic in 30-50 de ani, iar sticlele de plastic nu se descompun niciodata complet. Insa energia economisita odata cu recilarea unui PET ar putea alimenta un televizor timp de 20 de minute si un bec timp de 4 ore.
Fabricile de reciclare a deseurilor, in parteneriat cu marile magazine, redau productiei toate aceste ambalaje, care altfel ar ajunge la gropile de gunoi comune. Noi refolosim 1% din deseuri, in timp ce belgienii recicleaza 94%. Ce-i drept, ei primesc la schimb chiar si deduceri la impozite. Daca pana in 2020 Romania nu atinge nivelul de 50%, Uniunea Europeana ne va amenda cu 200.000 de euro pe zi pentru neindeplinirea obligatiilor asumate in tratetele de aderare.
Mai multe despre:
#reciclare#deseuri
Pe acelasi subiect: