Cum poti sa divortezi rapid, fara tribunal si fara partaj? VIDEO!
Nici n-a inceput bine anul ca sute de cupluri profita de legea care permite ca orice fosta mare iubire sa aiba un final oficial, rapid si discret, prin divort administrativ.
Atat domnul, cat si doamna trebuie sa spuna apasat ca nu mai pot trai impreuna. Daca nu au copii minori, nascuti sau adoptati in timpul casatoriei, merg amandoi la notar sau la primarie si, dupa o luna, fiecare o ia pe drumul lui.
In loc sa bata drumul spre tribunal timp de cateva luni, doi soti au ales varianta scurta fara recurs, apel, nervi si lacrimi.
Ce-au avut impreuna au impartit amiabil, copii n-au apucat sa faca, asa ca platesc 300 de lei ca sa puna punct relatiei.
''Trebuie sa aiba la ei certificatele de nastere, documentele de identitate, certificatul de casatorie original si copie, declaratie notariala cu ultima locuinta comuna", explica autoritatile.
Dupa 30 de zile de cand au depus actele, revin, daca nu s-au razgandit intre timp, cu o declaratie de staruinta. In 15 zile primesc in mana un certificat de divort. Si sansa sa intre din nou in hora!