Cum explică ministrul Muncii excedentul bugetului de pensii din 2019, după ani de zile de deficit
Economii, pensii private
Anul 2019 va fi primul an când sistemul public de pensii nu va mai avea deficit, ci va fi pe excedent, a declarat, duminică seara, ministrul Muncii, Marius Budăi.
"Am o veste foarte bună. Acest an (...) va fi primul an când sistemul public de pensii nu va mai avea deficit, ci vom fi chiar pe excedent. Îmi aduc aminte de acele veşnice critici ale colegilor noştri din Opoziţie, când noi am introdus acea măsură fiscală de transfer de contribuţii de la angajator către angajat...Am avut două scopuri atunci. Unul din scopuri a fost ca persoanele să ştie foarte clar cât contribuie, iar al doilea se dovedeşte în acest an că doar într-o perioadă scurtă am reuşit, prin creşterea numărului de locuri de muncă şi prin creşterea masei salariale în România şi prin acest transfer, să ajungem ca la pensii să avem excedent", a spus Budăi, potrivit Agerpres.
Ministrul Muncii a mai afirmat că în 2017 - 2018 majorarea reală a pensiei pentru pensionari este de 18,6% şi că pensia minimă va avea la rândul ei o creştere substanţială, de la 640 de lei la 704 lei.
Marius Budăi a subliniat că sunt foarte mulţi pensionari care nu au stagii complete de cotizare şi aceştia vor fi incluşi în Legea indemnizaţiilor sociale, a cărei elaborare este pe final.
"Aici sunt foarte pensionari care nu au stagii complete de cotizare, pensionari care au beneficiat de o decizie a Curţii Constituţionale şi au încheiat contracte de asigurare chiar pe o zi şi au intrat în pensie de invaliditate. De aici a venit şi decizia noastră de a separa foarte clar din Legea sistemului public de pensii pe cei care nu au contribuit în acest sistem şi să mergem în paralel şi lucrăm acum, suntem pe final, cu acea lege a indemnizaţiilor sociale. Aceste persoane nu trebuie lăsate la marginea societăţii, dar trebuie definite foarte clar într-o altă lege, pentru că unul dintre principiile de bază ale legii este contributivitatea. Şi atunci credem noi că locul lor este într-o altă lege, clar definită, lege care se bazează pe bugetul de stat şi nu pe bugetul asigurărilor sociale", a explicat ministrul Muncii.
De unde vin banii de pensii
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 au fost stabilite avându-se în vedere, următoarele:
• cotele de contribuţii sociale, reglementate de Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, astfel: 25% cota de contribuții de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care au calitatea de angajați; cotele de contribuție de asigurări sociale datorate de angajatori de 4% pentru condiţiile deosebite de muncă și 8% pentru condiții speciale de muncă; cota de 2% din contribuția asiguratorie pentru muncă datorată de angajatori, distribuită pentru sistemul asigurărilor de accedete de muncă şi boli profesionale stabilită conform alin.(6) al art.220^6 din Legea nr.227/2015.
• modificarea bazei de calcul și a termenului de plată a CAS datorat de persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, respectiv la venitul ales care trebuie să fie cel puţin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară, cu plata la data 15 martie inclusiv a anului următor celui pentru care se datorează contribuţia (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2018);
• 3,75% cota de contribuție la fondul de pensii administrat privat (Pilonul II), reglementat prin Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
• Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2018 prin care se crează premisele pentru majorări salariale diferențiate pe domenii de activitate, iar în cazul salariaților din sectorul construcții se prevede scutirea de la plata contribuţiei datorată la fondul de pensii administrat privat (Pilonul II) în limita a 3,75%, în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028 inclusiv;
În anul 2019, cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat au fost estimate la 70.092.298 mii lei, din care 69.961.379 mii lei pentru sistemul public de pensii (99,8%) şi 130.919 mii lei pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale ( 0,2%).
La construcţia bugetară în domeniul asigurărilor sociale de stat şi al asigurărilor pentru şomaj pe anul 2019 s-au avut în vedere următoarele:
• majorarea cu 15% a valorii punctului de pensie începând cu luna septembrie 2019, respectiv de la 1.100 lei la 1.265 lei;
• acordarea în anul 2019 a unui indice de corecţie de 1,20 în conformitate cu prevederile art.170 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare;
• încadrarea cheltuielilor bugetare în cadrul fiscal-bugetar din strategia fiscal-bugetară a Guvernului pentru perioada 2019-2021;
• creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2019 la 5.163 lei, faţă de 4.502 lei estimat pentru anul 2018 şi 3.223 lei realizat în anul 2017;
• scăderea numărului de şomeri înregistraţi, ajungându-se astfel la finele anului 2019 la 287 mii persoane, de la 288,9 mii persoane la finele anului 2018;
• scăderea ratei şomajului înregistrat, ajungându-se astfel la finele anului 2019 la 3,2% faţă de 3,31% la finele anului 2018.
Pe acelasi subiect: