Cât câștigă, în medie, o familie din România și pe ce își cheltuiește banii. Doar 16 lei pe lună merg către investiții, iar pentru sănătate și educație, mai puțin
Doar 16 lei. Atat dă lunar o familie din Romania pentru investiții, iar pentru sănătate și educație și mai puțin. Asta arată datele oficiale de la Institutul Național de Statistică.
Veniturile medii ale unei familii din România au urcat în doar doi ani cu aproape un sfert din valoarea pe care o aveau acum 2 ani. În paralel, au crescut însă şi cheltuielile cu peste 20 de procente.
Aşa se face că din 3.300 de lei încasaţi, aproape 2.800 se evaporă la finalul lunii.
Iar când vine vorba de cheltuit bani, aceste statistici arată că nu facem decât să consumăm. În magazine se duc peste 1.900 de lei, e o creştere cu aproape 300 de lei din 2015.
În privința dărilor, o cincime din bani îi dăm pe taxe, impozite, contribuţii. Acum doi ani procentul era mai mic. Investiţiile în schimb, doar 16 lei pe luna, sunt şi la nivelul gospodăriei cam ca ale statului - adică la pământ şi în continuă scădere din păcate.
La cumpărături, în schimb, cei mai mulţi bani se duc pe mâncare. De remarcat ar fi că procentul a scăzut faţă de 2015, însă a crescut cel al sumelor alocate ţigărilor şi alcoolului. Hainele sunt tot mai des pe listele de cumpărături, iar facturile consumă peste 15 procente din buget.
Mai mari sunt cheltuielile cu mobilă în ultimii doi ani, dar şi cu distracţia. Banii daţi pentru educaţie au rămas, se pare, în marja de eroare statistică de 0,4%.
Pe acelasi subiect: