O treime din familiile din România au datorii la întreținere, deși veniturile au crescut în acest an
Aproape o treime dintre famiile din România nu fac față cheltuielilor lunare. Ajung cu datorii la întreţinere sau cu facturi neplătite şi se împrumută de la rude, prieteni sau chiar bănci, arată datele oficiale.
Banii sunt prea puţini sau nu ştim să îi împărţim? Economiştii spun că în orice gospodărie se pot planifica mai bine cheltuielie şi ne dau câteva sfaturi.
30% dintre famiile din România nu plătesc la timp întreţinerea locuinţei, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Dar lunar apar facturi neplătite şi la energie electrică, abonamentul tv sau telefon, de exemplu.
Dacă tragem linie, o treime dintre gospodării nu reuşesc să facă faţă cheltuielilor cu veniturile pe care le au. Să plătească tot, unii muncesc suplimentar, alţii cer bani de la rude sau prieteni şi numai 7% economisesc.
Exact asta e soluţia, spun şi economiştii. Lunar, ar trebui să punem deoparte şi pentru cheltuielile previzibile: zile de naştere sau vacanţe, de pildă.
George Vulcănescu, economist: "Sunt convins că în orice buget, în orice familie se mai pot identifica locuri de unde se mai poate tăia din cheltuieli. E în natura romanului să fie cheltuitor. Achiziţionarea cât mai din timp a pachetului turistic îţi poate genera reducerea costurilor estivale chiar şi cu 50%, chiar şi mai mult. Pe lângă asta, rămâne problema veche a romanului: romanul cheltuie nejustificat de mult pentru mâncare."
Dar dacă nu reuşiţi să economisiţi, există aplicaţii care va pot ajută.
Robert Morar, responsabil marketing: “Scopul este să ştii mereu cât cheltuieşti şi cât primeşti salariul sau altă sursă de venit. Poţi planifica înainte fără să te gândeşti oare o să am bani pentru o mică vacanţă, oare o să am bani pentru o factură.”
Multe dintre aceste aplicaţii sunt gratuite, dar variantele cu mai multe opţiuni costă aproximativ 20 de lei pe luna. Totul e să aveţi voință - şi să completaţi datele, dar şi să luaţi măsuri dacă aţi depăşit cheltuielile propuse.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS