Bugetarii vor avea din decembrie salarii mai mari cu 10%. Presedintele Iohannis a promulgat legea
Bugetarii primesc un dar mult asteptat chiar de luna cadourilor. Din decembrie, vor avea salarii mai mari. Presedintele Klaus Iohannis a promulgat marti seara legea care prevede lefuri cu 10 procente mai mari pentru toti bugetarii care nu beneficiaza de alte majorari salariale. Premierul Dacian Ciolos a declarat ca guvernul va adopta si va trimite bugetul in Parlament pana in data de 10 decembrie.
Dacian Ciolos: "In calculele pe care le-am facut am inclus si aceasta crestere de 10%, si dupa calculele noastre putem ramane in tinta de deficit de 3% cu aceasta crestere. N-o sa taiem, in schimb o sa mergem pe parte de investitii, unde am rezervat fonduri si pentru investitii, atat la Ministerul Dezvoltarii, cat si la Ministerul Transporturilor, dar o sa facem un efort din absorbtia fondurilor europene, ca sa avem si investitii asa cum ne-am propus".
Asadar, in Sanatate, lefurile cresc cu 25%, in Educatie cu 15 procente, iar ceilalti bugetari primesc si ei salarii cu 10% mai mari.
Cele trei categorii de majorari presupun costuri suplimentare, de 6,5 miliarde de lei, in bugetul anului viitor.
Acum ramane de vazut cum va reusi cabinetul Ciolos sa aloce bani pentru toate aceste cresteri salariale si sa se incadreze, in acelasi timp, intr-un deficit bugetar mai mic de 3%.