ANRE anunță scumpirea gazelor pentru consumatorii casnici. Cu cât vor crește facturile, din 10 ianuarie
S-au scumpit gazele naturale pentru consumatorii casnici, iar facturile vor creşte din 10 ianuarie cu până la 20 de lei în medie, pe lună, pentru perioada de iarnă.
Autoritatea de Reglementare în Energie a anunţat că, la solicitarea furnizorilor, a acceptat majorarea uneia dintre celei mai importante componente de pe factura consumatorilor casnici.
”Valoarea CUG pentru perioada 1 aprilie 2017- 31 martie 2018, de 81,48 lei/MWh, a fost aprobată în ședința Comitetului de Reglementare al ANRE din data de 30 martie 2017.
Ulterior, furnizorii au solicitat creșterea acestei valori datorată creșterii prețurilor cu achiziția gazelor naturale din producția internă, în conformitate cu prevederile art. 40 din Anexa la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 182/2015, privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea CUG.
Solicitările furnizorilor privind actualizarea CUG s-au situat între 0,8-1,1 bani/kwh. ” - se arată într-un comunicat al ANRE.
Pe acelasi subiect: