TikTok este evaluată de investitori la 50 de miliarde de dolari, într-o ofertă de preluare, pe măsură ce tensunile China-SUA escaladează
TikTok
Unii investitori ai ByteDance, compania mamă a TikTok, care doresc să preia populara aplicaţie de socializare, o evaluează la aproximativ 50 de miliarde de dolari, potrivit unor persoane apropiate situaţiei, citate de Reuters.
Compania ByteDance, din Beijing, ia în considerare o serie de opţiuni pentru TikTok, pe fondul presiunii din partea SUA pentru a renunţa la controlul aplicaţiei care permite utilizatorilor să creeze videoclipuri scurte cu efecte speciale şi care a devenit extrem de populară în rândul adolescenţilor din America.
Succesul aplicaţiei a contribuit la transformarea ByteDance într-una dintre puţinele conglomerate chineze cu operaţiuni globale.
Comisia pentru investiţii străine din Statele Unite (CFIUS), o comisie guvernamentală americană care evaluează ofertele cumpărătorilor străini pentru posibile riscuri de securitate naţională, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la siguranţa datelor cu caracter personal pe care TikTok le administrează sub proprietarul său chinez.
ByteDance, deţinută privat, a primit o propunere de la unii dintre investitorii săi, inclusiv Sequoia şi General Atlantic, de a transfera acestora proprietatea majoritară asupra TikTok, au spus sursele citate, potrivit News.ro. De asemenea, şi alte companii şi firme de investiţii şi-au exprimat interesul de achiziţie a TikTok.
Oferta investitorilor evaluează TikTok la de 50 de ori venitul său prevăzut pentru 2020, de aproximativ 1 miliard de dolari, potrivit surselor. Prin comparaţie, Snap este evaluată la de 15 ori veniturile proiectate pentru 2020, la aproximativ 33 de miliarde de dolari, potrivit companiei de analize a datelor Refinitiv.
Nu este clar dacă fondatorul şi CEO-ul ByteDance, Yiming Zhang, va fi mulţumit de ofertă. Una dintre surse a spus că directorii ByteDance au discutat recent despre proiecţiile de evaluare pentru TikTok care depăşesc 50 de miliarde de dolari.
TikTok se dezvoltă rapid pe baza creşterii veniturilor din publicitate, iar echipa sa de management se aşteaptă să obţină venituri de 6 miliarde de dolari în 2021, a spus una dintre surse.
ByteDance, care deţine alte aplicaţii, inclusiv o platformă chineză similară TikTok, Douyin, şi-a stabilit ca obiectiv de venit pentru 2020 o sumă de aproximativ 200 de miliarde de yuani (28 de miliarde de dolari).
ByteDance a fost evaluată la aproximativ 140 de miliarde de dolari la începutul acestui an, când unul dintre acţionarii săi, Cheetah Mobile, a vândut o participaţie mică, într-un acord privat, a spus una dintre surse.
Sursele au solicitat anonimatul, deoarece discuţiile sunt confidenţiale. ByteDance, General Atlantic şi Sequoia au refuzat să comenteze, în timp ce Cheetah Mobile şi o purtătoare de cuvânt a CFIUS nu au răspuns la cererile de comentarii.
CEO-ul TikTok, Kevin Mayer, a afirmat miercuri, într-o postare pe blog, că aceasta s-a angajat să respecte legile Statelor Unite şi că permite experţilor să evalueze politicile sale de moderare şi să examineze codul care îi conduce algoritmii.
Pe măsură ce relaţiile dintre Statele Unite şi China se deteriorează în ceea ce priveşte comerţul, autonomia Hong Kong-ului, securitatea cibernetică şi răspândirea noului coronavirus, TikTok a apărut ca un nou subiect în disputa dintre cele mai mari două economii din lume.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS