China lasă în urmă Europa și America. Analişti: Economia pare să se îndrepte spre o revenire în V din criza COVID-19, mai rapidă față de restul lumii
Yuani
China pare să se îndrepte spre o redresare rapidă, în formă de V, a economiei, în urma crizei provocate de noul coronavirus, după un avans de 11% în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru al acestui an.
În același timp, economiile Statelor Unite şi Europei par să rămână în urmă, fiind probabilă o revenire în W, potrivit analiştilor intervievaţi de Business Insider, scrie News.ro.
Christophe Barraud, economist şef şi strateg în domeniul pieţelor la Market Securities a explicat că unul dintre motivele pentru care China şi-a revenit mai rapid decât Statele Unite este potenţialul mai mare de creştere reală a PIB-ului.
”Potenţialul de creştere reală a PIB este mult mai ridicat în China decât în economiile avansate. Potenţialul chinez este de aproape 6%, faţă de aproape 1,5% în cazul economiilor avansate”, a spus acesta.
”Cred că pentru Europa sau SUA ar fi aproape imposibil să ajungă la nivelul trimestrului patru din 2019 înainte de 2022”, a apreciat Barraud.
Pe ansamblul anului 2020, economia chineză se va contracta cu 1,2%.
Miguel Chanco, economist senior la Pantheon Macroeconomics a declarat pentru Business Insider: ”A doua jumătate a acestui an va fi foarte diferită de trimestrul al doilea. Creşterea va fi mai lentă, acum, când mare parte a economiei chineze a revenit acolo unde era înainte de COVID-19”.
Economia chineză a avansat cu 3,2% în trimestrul al doilea, în termeni anuali, şi cu 11% faţă de primul trimestru, depăşind aşteptările analiştilor.
Chanco anticipează însă că pe ansamblul anului 2020 economia chineză se va contracta cu 1,2%.
Analistul a explicat că China şi-a revenitmai rapid decât SUA şi Europa datorită măsurilor stricte luate la începutul crizei.
"Deoarece a durat ceva pentru ca virusul să fie adus sub control în Europa, va dura probabil mult mai mult pentru economiile respective (din Occident) să revină la ratele de creştere anterioare COVID-19”, a apreciat analistul.
Pentru Statele Unite, ambii economişti anticipează o redresare mai lentă, în formă de W.
Investitorii şi-au petrecut mare parte din luna iunie întrebându-se dacă Statele Unite se îndreaptă spre o redresare rapidă, în V, dar speranţele au scăzut după revenirea la creştere a numărului de cazuri de infecţii cu noul coronavirus.
Potrivit previziunilor din vara anului 2020, publicate de Comisia Europeană, blocul cmunitar va avea o contracție de 8,3% în 2020, urmată de o creștere cu 5,8% în 2021. Așadar, în 2020 contracția va fi semnificativ mai mare de 7,7%, cifra estimată pentru zona euro, și de 7,4%, cifra estimată pentru UE în ansamblul său în previziunile din primăvară. De asemenea, creșterea va fi în 2021 ceva mai puțin solidă decât s-a previzionat în primăvară.
Economia României va înregistra anul acesta o scădere semnificativă, de 6%, conform previziunilor economice din vara anului 2020, publicate marţi de Comisia Europeană, un nivel similar cu cel previzionat în mai de Executivul comunitar. Pentru 2021, CE estimează un avans al PIB-ului României de 4%, faţă de o creştere de 4,2% prognozată în mai.
Și Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere semnificativă estimările privind evoluţia economiei mondiale în acest an, deoarece efectele negative ale pandemiei sunt mai accentuate decât s-a anticipat, arată cel mai nou raport "World Economic Outlook".
Dacă în aprilie FMI estima că economia globală va înregistra în 2020 un declin de 3%, conform noilor previziuni instituţia financiară internaţională se aşteaptă la o contracţie de 4,9% în 2020. În 2021, economia globală ar urma să înregistreze un avans de 5,4%, faţă de 5,8% previzionat în aprilie.
FMI se aşteaptă la o contractare de 8% a economiei SUA în acest an, urmată de o creştere de 4,5% anul viitor, în timp ce zona euro ar urma să înregistreze un declin de 10,2% în 2020 şi un avans de 6% în 2021.
Pentru economiile emergente şi în curs de dezvoltare din Europa (unde este inclusă România), FMI se aşteaptă la o contractare de 5,8% în acest an, urmată de o creştere de 4,3% anul viitor.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS